pasaportReprezentanţi ai Direcţiei de Paşapoarte Timiş au venit la Lugoj în vederea deschiderii unui Birou de Paşapoarte.

Locaţia pusă la dispoziţie de către Primăria Lugoj pentru desfăşurarea acestei activităţi se află pe str. Bucegi, la nr. 21, în clădirea Şcolii Populare de Artă. Pentru deschiderea acestui birou administraţia locală va igieniza şi va dota cu mobilier două încăperi: o sală de aşteptare şi un birou de preluare acte şi eliberare paşapoarte.

Reprezentanţii Direcţiei de Paşapoarte Timiş vor veni periodic la Lugoj, probabil de două ori pe lună.

Momentan, nu se cunoaşte data la care se va deschide acest birou. În următoarea perioadă de timp se vor obţine autorizaţiile necesare şi se vor stabili cu reprezentanţii Ministerului de Externe toate condiţiile ce trebuie respectate pentru ca un asemenea birou să funcţioneze le Lugoj.

Leave a reply