Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) a desfăşurat campania preventivă “Alcohol/Drugs”, în perioada 10 – 16 decembrie a.c., având în vedere pericolul pentru siguranţa circulaţiei, pe care îl reprezintă conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a substanţelor stupefiante.
Poliţistii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au organizat acţiuni în trafic, al căror scop l-a reprezentat reducerea numărului accidentelor rutiere si a consecinţelor acestora produse pe fondul consumului de alcool si de droguri, precum şi conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor evenimentelor rutiere.
În perioada campaniei au fost testaţi peste 900 de conducători auto. Doi dintre şoferi au fost sancţionaţi contravenţional pentru conducerea de autovehicule sub inflenţa băuturilor alcoolice.
Pe lângă sancţiunile contravenţionale, oamenii legii contiuă cercetările în cadrul a două dosare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Conform datelor statistice furnizate de TISPOL, în urma activităţilor similare desfăsurate timp de o săptămână, în luna decembrie 2011, la nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, au fost verificaţi în trafic 1 025 482 de conducători de vehicule, poliţistii rutieri constatând 13 588 de fapte de natură penală privind consumul de alcool si 1300 privind consumul de droguri.
Comments
Leave a reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
2013 este anul in care Fondurile Europene NERAMBURSABILE se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro.
Iata cum Afacerea ta see you Ciuperci devine profitabila in doar 170 de zile si iti aduce la o micro-ferma de 80 mp amenajata pe 3 nivele, 80-100 kg ciuperci/MP pe an, la 7-8 lei/kg obtii un profit de peste 23.000 euro pe an. Detalii pe : cultivareaciupercilor.ro.