Articol scris de lector dr. Lygia Alexandrescu

 

Când începem o dietă şi rezultatele întârzie să apară trebuie să ne punem întrebarea dacă am mâncat ce âi cum trebuie în perioada respectivă. Lector dr. Lygia Alexandrescu, specialistul în nutriţie al Clinicii Natural Silhouette, vă spune care sunt cele 10 greşeli pe care trebuie să le evitaţi în timpul curei, dacă vreţi să scădeţi în greutate.

 

“Ultimele date ne plasează pe locul trei în Europa, cu 50% din populaţie supraponderală şi 25% obeză. După cum arată statisticile Institutului de Endocrinologie „C.I. Parhon”, din Bucuresti, România a urcat pe locul trei al supraponderalilor din Europa. Aceasta după ce, în 2003, statisticile europene ne clasau pe locul 23 în privinţa procentului de persoane supraponderale, cu tot cu obezi. Specialiştii pun ascensiunea nefericita a ţării noastre în topul European al supraponderalilor, în special pe seama trecerii primei „generaţii fast-food” de după ’90 în rândul adulţilor”, sustine lector dr. Lygia Alexandrescu, nutritionistul Clinicii Natural Silhouette.

Statistica Institutului „C.I. Parhon” arată că 30% dintre românce sunt suprapoderale şi că 20% dintre bărbaţi au o greutate peste normal. Si la capitolul obezitate infantilă cifrele sunt îngrijorătoare, 40% dintre copii fiind obezi. “Din păcate, majoritatea celor care au probleme cu greutatea îsi doresc să scape de surplusul ponderal peste noapte si refuză să înteleagă că asa ceva nu este posibil. Asa se explica faptul că peste 80 dintre cei care mi se adresează au urmat cel puţin o dietă de înfometare, au slăbit si au crescut apoi în greutate, mai mult decat la începutul dietei”, a mai spus dr. Lygia Alexandrescu.

Pentru că în aceasta perioadă foarte multe persoane ţin dieta ca să poata manca pe saturate de Sărbatori sau pur si simplu pentru ca rochia sau costumul să le vina perfect de Revelion, e foarte important să se evite cateva greseli alimentare. Iată care sunt cele mai importante dintre acestea:

 

1. Nerăbdarea şi obiectivele nerealiste – Studiile arată că persoanele care slăbesc într-o perioadă suficient de lungă, se menţin mai bine la greutatea normală. Un ritm de scădere ponderală sănătos este cuprins între o jumătate şi un kilogram pe săptămână.
2. Absenţa micului dejun – consumarea zilnică a unui mic dejun copios este esenţială pentru furnizarea energiei necesară organismului încă de dimineaţă şi pentru prevenirea apariţiei poftei de dulce.
3. Cantitatea mare de alimente ingerate – Alimentele consumate trebuie contabilizate atât cantitativ cât şi calitativ. De multe ori, e indicat så se noteze tot ce se consumă şi mai ales la ce orå.
4. Hidratarea insuficientă – Pentru controlul greutăţii şi pentru menţinerea stării de sănătate se recomandă un aport mediu de apă, de 30 ml/kg corp/24 h.
5. Alegerea sucurilor de fructe în locul fructelor– E o greşeală, pentru că sucurile sunt bogate doar în calorii, în timp ce fructele conţin şi multe fibre.
6. Conţinutul mare de grăsimi – Această greşeală poate fi evitată prin citirea atentă a etichetelor produselor, mai ales în timpul unei diete. O atenţie specială trebuie acordată conţinutului de grăsimi saturate şi de sodiu.
7. Excluderea alimentelor preferate – Eliminarea completă din meniu a unor alimente care toată viaţa ne-au fåcut plăcere nu face decât să stimuleze pofta faţă de aceste alimente şi să producå un sentiment de frustrare. De aceea, puteţi consuma ocazional şi în cantităţi mici, aceste alimente.
8. Consumul exclusiv de salata – Poate fi o mare capcană, pentru că în compoziţia salatelor există de multe ori sosuri, brânză şi crutoane, toate aducătoare de calorii.
9. Mâncatul în oraş – A devenit şi la noi o practică, mai ales în rândul persoanelor foarte ocupate. Trebuie înţeles însă, că modul de preparare şi ingredientele folosite în bucătăriile restaurantelor nu sunt dintre cele mai dietetice.
10. Înfometarea – Atunci când în dieta zilnică există un număr foarte redus de calorii (mai puţin de 1400), metabolismul începe să încetinescă viteza arderilor. În plus, în momentul în care se renunţă la înfometare, kilogramele se depun imediat şi chiar în număr mai mare.

Leave a reply