Pentru a înlătura orice suspiciune că s-ar putea întâmpla ceva într-o zi de “marți 13”, angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”al Judeţului Caraş-Severin au ieșit în stradă, marți 13 noiembrie, unde au stat de vorbă cu trecătorii cu privire la modul în care se pot pune la adăpot în faţa situaţiilor de urgenţă.

Au fost organizate puncte de informare în Reşiţa (Pieţele Agroalimentare Reşiţa Sud, ora 10.00 şi Reşiţa Nord, ora 11.00) şi Oţelu Roşu (Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu, ora 10.00) pentru diseminarea măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă în scopul apărării vieţii, protecţiei bunurilor şi mediului înconjurător.

Tot în acea zi de 13, începând cu ora 12.00, în cadrul campaniei naţionale „FOC – Flăcările Omoară Copii”, reprezentanţii ISU s-au oprit la SC Trapezio Textile SRL Reşiţa, cartier Lunca Bârzavei, pentru a informa mămicile şi tăticii care lucrează în această societate cu privire la principalele cauze de incendiu și a modurilor de prevenire, importanța educației anti-incendiu în familie și necesitatea  supravegherii permanente a copiilor.

Purtătorul de cuvânt al ISU Smenic, plt. maj. Ancuța Balint, a declarat într-un comunicat de presă:

Evenimentul se înscrie în categoria acţiunilor comune iniţiate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România urmare a parteneriatului de colaborare încheiat în luna septembrie a.c. privind derularea în comun a unor campanii cu scopul informării, prevenirii şi conştientizării cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie.

            Protocolul, al cărui obiectiv principal este reducerea numărului incidentelor şi, implicit, al victimelor, este primul de acest fel încheiat între I.G.S.U. şi o companie din sectorul energetic din România şi este prevăzut să se dezvolte pe mai multe componente, prima acţiune lansată împreună fiind Campania naţională de informare şi educaţie preventivă “F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”.

Obiectivele comune ale Parteneriatul încheiat între I.G.S.U şi E.ON România vizează conştientizarea publicului ţintă, Cetăţeanul fiind un partener extrem de important în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Rolul său devine unul major prin însuşirea şi aplicarea informaţiilor care vin din partea instituţiilor abilitate, în special în sfera asigurării securităţii în utilizarea surselor de energie.”

 

 

 

 

Leave a reply