Asociatia ”Dogs Center” Reșița a trimis luna aceasta 2 câini în Germania. Președinta Asociației, Loredana Palcovici, a mai găsit doi stăpâni în Germania pentru Schweppes și Happy.
Schweppes este o cățelușă de câteva luni care a fost adoptată de Angy, plecată tot din Reșița cu mulți ani în urmă în Germania. Angy s-a hotărât să o adopte pe Schweppes oferindu-i condiții mult mai bune decât în țarcul asociației alături de ceilalți căței, Schewppes își petrece acum timpul alături de pisici și iepurași. „Este o cățelușă răsfățată și foarte jucăușă, sunt convinsă că a ajuns pe mâini bune și va avea o viață mult mai bună alături de noua familie” ne-a spus Loredana Palcovici.
Cine este Happy? „Happy este un cățel pe care probabil mulți reșițeni îl cunosc, a trăit pe străzile Reșiței aproape o viață. Eu l-am salvat acum doi ani, când deja avea o vârstă de peste 8 ani. Directorul Liceului de Artă „Sabin Păuța”, Ungar Nicolae ne-a sunat și ne-a spus de soarta lui. Era foarte bolnav, printre altele având și râie. L-am tratat cum am putut, am avut grijă de el și am considerat că merita o șansă chiar dacă este bătrân. Bernd Liese, cel care ne ajută cu adopțiile în Germania, i-a promis lui Happy personal că îi va găsi un stăpân și așa a și fost. Acum Happy, care are peste 10 ani, se află într-o familie cu 2 copii și este cel mai fericit, mai ales că primește numai el mâncare, deorece era un mâncăcios, și nu mai trebuie să împartă cu nimeni nimic, el este acum în centrul atenției. Am vorbit cu acea familie care mi-a mulțumit că am avut grijă de el și ei sunt foarte fericiți să aibe asemena cățel la ei acasa” povestește Loredana Palcovici.
Nu este singura faptă bună
Nu este singura faptă bună a Lordanei Palcovici. În mai 2010 aceasta s-a remarcat după ce a recuperate o barză bolnavă și rănită din satul Iaz, care a fost îngrijită de către Loredana și apoi transferată la Cristian, în județul Sibiu, unde activează o Asociație pentru Protecția Berzelor.