
Reșițeanul Marius Cocioran este singurul atlet ce reprezintă Reșița la Jocurile Olimpice de la Londra. Acesta va concura în probele de marș.
Cine este Marius Cocioran?
Născut. 17.07.1983, Reşiţa.
Educaţie. Facultatea de Inginerie Economică, student în anul I al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa.
Experienţă. Atlet la CSM – Universitatea Reşiţa.
Familie. Trei fraţi.
„Sportul, fotbalul în special, şi călătoriile sunt pasiunile mele. Mi-ar plăcea să am timpul şi banii necesari să călătoresc prin toate colţurile lumii. Totodată, îmi place să ascult muzică”, a spus Cocioran. Atletul nu agreează oamenii care mint, care încearcă să pară altceva decât ceea ce sunt şi trişorii. „Nu-mi place ficatul, fie el de porc sau de pasăre, deşi nouă ne face bine”, a adăugat Marius.
Tânărul atlet are peste 30 de medalii până acum şi a fost chiar pe punctul de a participa la Jocurile Olimpice de la Beijing. Înainte să îmbrace tricoul de campion al României la marş, Marius Cocioran şi-a încercat talentul pe terenul de fotbal. Ca mai toţi băieţii de 12-13 ani, bătea cât era ziua de lungă mingea în parcul din faţa blocului.
Încurajat de câţiva vecini, care vedeau în el o viitoare aripă a „Milanului din Banat”, Marius a ales să joace sub culorile echipei de juniori a Gloriei. „Îmi rupsesem mâna şi am lipsit o perioadă de la antrenamente. După ce am renunţat la gips, nu m-am mai întors la fotbal. Nu ştiu din ce motive, dar ulterior mi-a părut rău că am renunţat”, îşi aminteşte sportivul.
Regretele lui Marius au fost însă de scurtă durată, pentru că, în 1996, şi-a început cariera de atlet. „M-am apucat de atletism datorită unui coleg, Adrian Negru, care a devenit şi cel mai bun prieten al meu. Mie nu-mi plăcea deloc atletismul, dar el m-a convins să mă înscriu la club. Făceam antrenament în sală atunci şi, treptat, treptat, am început să găsesc ceva interesant în acest sport. M-am convins că trebuie să continui odată cu primul concurs, venit la o lună după primul antrenament. Pe vremea aceea, antrenorul meu, Ştefan Nagy, mă pregătea pentru viteză”, povesteşte atletul.
Rezultatele nu l-au recomandat ca pe un sprinter de perspectivă, astfel că antrenorul i-a sugerat să treacă la marş. „Am strâmbat din nas. Marşul nu-mi plăcea nici atât. Dar am încercat. După numai câteva zile, am fost preluat de domnul Samson Bogdan, care m-a antrenat până în 2002, an din care mă pregătesc cu Tavi şi cu Iosif Măzăran. Primul rezultat cu adevărat important a venit în 1999, când am câştigat medalia de aur cu echipa de juniori I, alături de Hogea, Negru şi Laţcu”, spune Marius.
Voinţă de fier
De aici a început ascensiunea unuia dintre cei mai buni atleţi cărăşeni ai momentului. Cele peste 30 de medalii obţinute la toate categoriile de vârstă au fost rodul unui imens sacrifiu. „În 2002 m-am angajat la UCMR. Nu mă puteam întreţine şi nu am avut de ales. Lucram opt ore pe zi, apoi alergam vreo 25 de kilometri la antrenament. A fost o perioadă grea, în care am fost tentat chiar să abandonez cariera sportivă, dar am reuşit să depăşesc perioada critică şi să obţin din nou rezultate importante”, afirmă campionul reşiţean.
Marius a terminat o facultate, o face acum pe a doua şi este pe punctul de a deveni antrenor. Pentru sacrificiul său ar fi putut fi recompensat cu o prezenţă la Jocurile Olimpice de la Beijing, dar a ales greşit tactica în calificări şi a ratat la mustaţă întrecerea organizată sub semnul celor cinci cercuri. Londra ar putea reprezenta însă o încununare a talentului şi ambiţiei unui sportiv model. Asta pentru că, vineri seara, alături de iubită, galerie și fani, Marius a plecat în marș… spre Londra
QuickQuest
Cât alergi, în medie, într-o lună?
La un singur antrenament alerg între 15 şi 40 de kilometri. Asta înseamnă că, într-o lună, parcurg peste 1.000 de kilometri.
Reprezintă ratarea Jocurilor Olimpice de la Beijing cea mai mare dezamăgire din întreaga ta carieră?
Cu siguranţă. Am plecat prea tare la concursul din Austria şi m-am tăiat la un moment dat.
Unde te vezi peste zece ani?
Tot pe terenul de atletism. Dar, de data aceasta, în postura de antrenor.
Premiat pentru calificare. REMEMBER!
Administratia judeteana a organizat pe 22 mai o manifestare prilejuita de premierea sportivului Marius Cocioran si a antrenorului sau Octavian Mazaran. Aceasta premiere a intregit seria de manifestari de recunostinta organizate in cinstea sportivului care a reusit nu numai sa devina primul atlet legitimat in Caras-Severin care participa la Jocurile Olimpice, dar si sa obtina un nou record national la cursa de 50 de km mars. Octavian Mazaran, antrenorul lui Marius e de parere ca proba de 50 de km mars este cea care i se potriveste cel mai bine atletului, si spera ca sportivul sa termine cursa de la Londra in primii 10.
Rezultatele exceptionale ale resiteanului sunt un exemplu pentru toti sportivii din judet care, potrivit antrenorului Mazaran,ar trebui sa se califice in numar cat mai mare la urmatoarea olimpiada.
Comments
Leave a reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
l-am urmari, dar e netelevizat
eurosport