O nouă campanie de testare pentru depistarea virusului hepatitei C (VHC) a fost demarată de Compania Merk Sharp&Dohme(MSD) România, alături de laboratoarele Bioclinica, în cadrul platformei ”Împreună pentru viaţă – Sănătate prin cunoaştere”. Potrivit unui comunicat al reprezentanţilor platformei, anul acesta, campania se desfăşoară în centrele Bioclinica din 25 de oraşe din ţară, în lunile august şi septembrie, iar persoanele care vor merge să se testeze în cadrul campaniei vor plăti aproximativ 18 lei, cu 55% mai puţin decât preţul iniţial (39 lei).
Campania a fost demarată ca urmare a ratei mari de răspuns înregistrate de campania de testare de anul trecut când, în doar o săptămână, peste 11.400 de persoane au mers să se testeze. Dintre acestea, 877 au primit un rezultat pozitiv la testul VHC, reprezentând un procent de 7,65% – aproximativ de două ori mai mult faţă de media naţională comunicată anterior, de 3,23%.
”Procentul mare de bolnavi descoperiţi în cadrul campaniei de testare pe care am desfăşurat-o anul trecut ne-a confirmat faptul că, în România, există foarte mulţi bolnavi încă nediagnosticaţi. Astfel, am decis să continuăm iniţiativa de informare cu privire la pericolele acestei boli şi să sprijinim populaţia în demersul de testare”, a declarat Florentin Scarlat, reprezentant al companiei organizatoare – MSD România.
Testarea pentru depistarea hepatitei C se adresează întregii populaţii, indiferent de vârstă sau afecţiuni, care prezintă un risc crescut al infectării cu VHC: transfuzii de sânge sau intervenţii chirurgicale înainte de 1991, convieţuirea cu persoane infectate, contact sexual neprotejat, frecventarea cabinetelor stomatologice, de piercing sau tatuaje etc.
Testările vor avea loc în următoarele oraşe: Oradea, Arad, Timişoara, Lugoj, Buziaş, Caransebeş, Deva, Hunedoara, Orăştie, Petroşani, Tg.Jiu, Motru, Rovinari, Drobeta Turnu Severin, Braşov, Făgăraş, Codlea, Zărneşti, Sf. Gheorghe, Iaşi, Bucureşti, Târgu Mureş, Constanţa, Cernavodă, Bistriţa.
Testele vor fi realizate prin prelucrarea sângelui venos şi vor arăta dacă pe parcursul vieţii persoana a venit în contact cu virusul Hepatitei C şi a dezvoltat anticorpi pentru această boală.
Sensibilitatea testelor este de 100%, iar pacienţii vor primi rezultatele în 48 de ore de la testare, în cadrul clinicii unde s-a făcut recoltarea. Dacă rezultatul va fi unul pozitiv, pacienţii vor primi consiliere gratuită din partea unor medici specialişti.
Acţiunea de testare de anul trecut a fost desfăşurată în perioada 1- 6 august, în 27 de oraşe din ţară, iar testările au fost în totalitate gratuite pentru public.
Printre judeţele cu cea mai mare prevalenţă a hepatitei C rezultată în urma campaniei au fost Bucureşti (14,67%), Bacău (12,4%), Sibiu (10,6%), Botoşani (9,6%) şi Argeş (9,26%).
”Infecţia cronică VHC reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, în întreaga lume existând 170 milioane de persoane infectate. Hepatita C este prima cauză de cancer hepatic în Europa şi poate conduce la necesitatea transplantului hepatic, o intervenţie extrem de serioasă, costisitoare şi care nu garantează salvarea vieţii. Cel mai important lucru este descoperirea din timp a bolii şi începerea tratamentului. Îndemn oamenii, în special pe cei care au vârste de peste 40 de ani, şi care au suferit transfuzii de sânge, să meargă la medic şi să îşi facă o simplă testare a anticorpilor anti-VHC, care le poate salva viaţa”, a declarat dr. Laura Iliescu, medic primar Medicină Internă la Institutul Clinic Fundeni.
Hepatita cu Virus C, o problemă globală de sănătate publică, nu poate fi prevenită prin vaccinare, iar testarea contribuie la nevoia de a reduce ratele mari ale mortalităţii.
Tratamentul Hepatitei cronice C are drept scop eliminarea virusului din sânge. Scopul tratamentului este obţinerea unui răspuns viral susţinut (RVS), care are loc atunci când virusul nu mai poate fi detectat în sânge la 6 luni după tratament.