Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au solicitat instanţei de judecată, la data de 19 iunie 2012, arestarea preventivă a inculpatului ORBULESCU HARY sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat.

Magistraţii Tribunalului Timiş au admis propunerea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data prinderii acestuia.

Probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

La data de 09.12.20011, în jurul orei 0500, în timp ce se afla în incinta unui local  situat pe raza Municipiului Timişoara, inculpatul a tras un foc de armă spre partea vătămată C.M.F., provocându-i leziuni în zona toracică ce vor necesita pentru vindecare un număr de 15 zile de îngrijiri medicale.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

Comments

  1. Eric Egbe Tabe says:

    Vreau să informeze DIICOT că există un cetăţean din Camerun naed SYMPLICE NGIFO FOTIO care a fost de viaţă în România în ultimii patru ani, el este rezident în Bucureşti, el se uită şi ajutându-africani rămâne neschimbată assylum centrul de la Bucuresti pentru a croos ilegal frontiera desuma de 800euros la 1000euros.He este bine vorbind în română, franceză, iar limbile engleză, vieţile sale patrner din Arad numite Republicii Moldova, pe care o folosesc pentru a închiria maşini şi să ia africnas din toata frontiera de a Hungary.He este, de asemenea, implica în lundary bani. şi în prezent, el este dorit de Procuror de DIICOT în Timisoara.he este încă foarte mult activă a obţine, de asemenea, franceze, germane, britanice paşapoarte pe care le dau la aceste imigranţilor de a utiliza pentru a trece graniţa în Ungaria.

Leave a reply