Home / Arad / Reîntregirea salariilor bugetarilor se va realiza anul acesta, cel târziu până în decembrie

Reîntregirea salariilor bugetarilor se va realiza anul acesta, cel târziu până în decembrie

Angajamentului Guvernului României, condus de Primul – Ministru Victor Ponta, este acela ca reîntregirea salariilor bugetarilor să aibă loc în două tranşe, până la finalul anului 2012.

Prima dintre acestea, de 8%, va fi acordată începând cu 1 iunie 2012, iar a doua etapă de majorare va fi cel mai târziu în decembrie 2012.

Acest angajament al Guvernului României se bazează pe negocierile purtate cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale. Decizia Guvernului este una fermă şi în conformitate cu negocierile purtate cu FMI.

Tot de la 1 iunie, în tranşe lunare egale cu ceea ce guvernele trecute au încasat greşit, se va începe restituirea sumelor către pensionarii cu pensii de peste 740 lei.

About admin

Check Also

Ne pregătim să trecem la ora de iarnă! Dormim mai mult sau mai puţin?

Trecerea la ora de iarnă se face în ultimul weekend din luna octombrie. În consecinţă, …

Lasă un răspuns