Doi cărășeni și-un arădean săltați pentru trafic cu cannabis

Doi cărășeni și un arădean au fost săltați de procurorii DIICOT pentru trafic cu cannabis. Cei trei încercau să plaseze lângă Oradea 1 kilogram de cannabis, pentru care au pretins 5.000 de euro.

Un arădean în vârstă de 29 de ani a fost arestat de polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, alături de alți doi bărbați din județul Caraș Severin. Cei trei, Carol Laurențiu Sorițeu din Arad, Petru Roşeţi în vârstă de 40 de ani şi Cristi Lorinţ de 22 de ani, ambii din Caransebeș, au fost prinși în flagrant pe când încercau să vândă 1 kilogram de rezină de cannabis cu 5.000 de euro, unui investigator sub acoperire. Tranzacția a avut loc într-o parcare din apropierea localității bihorene Avram Iancu.

Din cercetările poliţiştilor și procurorilor DIICOT a reieşit că drogurile au fost procurate de Cristi Lorinț şi vândute apoi în judeţele Arad, Bihor și Caraș Severin, de Roşeţi şi Soriţeu.

 

Leave a reply