Caraş-Severin
Oţelu Roşu şi Socol rămase fără primari
Instituţia Prefectului judeţul Caraş-Severin a emis ordinele de suspendarea celor doi primari aflaţi în stare de arest preventiv
Având în vedere adresa Tribunalului Timiş-Secţia Penală, privind Încheierea penală nr.42/C din 27.04.2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.3326/30/2012, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Iancu Simion- Simi, având calitatea de primar al oraşului Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin, prefectul judeţului Caraş-Severin a emis un ordin prin care se constată suspendarea de drept a mandatului de primar. Suspendarea durează până la încetarea măsurii de arestare preventivă. Acelaşi demers a fost făcut şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Ghiţă Valentin, primar al comunei Socol.