
Procurorii cer lamuriri suplimentare in cazul Huidu
În această cauză, urmare a depunerii concluziilor expertizei tehnice şi a comunicării acestora, părţile din dosarul cauzei nu au formulat obiecţiuni. Expertul parte, desemnat în cauză de către una din părţi a solicitat lămuriri suplimentare în raport de concluziile conform cărora ,, autoturismul nu a derapat” .
Astfel, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, au transmis Institutului de Expertize Criminalistice, solicitarea prin care expertul parte, a cerut lămuriri suplimentare în legătură cu împrejurările producerii accidentului rutier, având în vedere concluziile din expertiză, potrivit cărora ,,autoturismul nu a derapat,,. Urmează ca Institutul de Expertize Criminalistice să formuleze punctul de vedere în raport cu precizările solicitate, într-un termen rezonabil.
De asemenea, potrivit concluziilor expertizei de specialitate efectuată în cauză, HUIDU ŞERBAN-SEBASTIAN era apt să conducă. Cauza se află în fază avansată de soluţionare.
Reamintim că, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus, la data de 18.10.2011, începerea urmăririi penale faţă de HUIDU ŞERBAN-SEBASTIAN.
Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, la data de 16.10.2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul km. 149 din direcţia Predeal spre Braşov, aflat la volanul unui autoturism, învinuitul, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul ocupanţilor autoturismului Logan.