Banat
ALERTĂ! ARAD: TRAFICUL RUTIER PE DN7 ESTE OPRIT DIN CAUZA UNUI ACCIDENT
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza unui accident în care două autotrenuri şi două autoturisme au fost implicate cu puţin timp în urmă, circulaţia rutieră este la această oră 21.00) oprită în ambele sensuri pe DN7, în judeţul Arad, în zona localităţii Bârzava.
Potrivit primelor informaţii obţinute de la faţa locului, trei persoane au fost rănite. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să manifeste înţelegere faţă de situaţia creată şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri.