Autoturism furat din Germania depistat la Cenad
* Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat ieri un autoturism marca „BMW 560L”, care figura în baza de date a Interpol ca fiind furat din Germania.
Ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru a ieşi din România, cetăţeanul român Ioan V., în vârstă de 32 de ani. Bărbatul conducea un autoturism marca „BMW 560L”.
Cu ocazia efectuării formalităţilor de frontieră, lucrătorii noştri au avut suspiciuni cu privire la provenienţa autoturismului, fiind făcute verificări în baza de date. După efectuarea cercetarilor de rigoare, oamenii legii au stabilit cu certitudine faptul că maşina figurează în baza de date Interpol, ca fiind furată din Germania, din anul 2009.
Şoferul a declarat că nu are cunoştinţă că autoturismul este furat, acesta l-a cumpărat dintr-o piaţă din Timisoara, contra sumei de 13.000 euro.
Poliţiştii de frontieră timişeni continuă cercetările, iar până la finalizarea anchetei, autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara. Totodată continuă cercetările pentru a stabili modul în care autoturismul a ajuns până la frontieră şi dacă persoana în cauză are, sau nu legături cu reţelele de traficanţi de maşini.
Douăzeci de persoane reţinute la frontieră
*Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat la sfârşitul de săptămână, trei grupuri de migranţi formate din douăzeci de persoane, care se îndreptau dinspre Serbia spre România. În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.
Lucrătorii noştri din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga, Moraviţa şi Jimbolia au depistat în zona de competenţă, trei grupuri de migranţi, formate din douăzeci de persoane, dintre care un minor de patru ani.
Persoanele depistate nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, motiv pentru care, poliţiştii de frontieră au procedat la conducerea acestora, la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. În toate cazurile s-a stabilit că persoanele depistate sunt cetăţeni afganistani, algerieni, egipteni, şi marocani, cu vârste cuprinse între 4 şi 32 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.
În cadrul primelor cercetări o parte din ei au declarat că au venit cu taxiul până în localitatea Vrsac de pe teritoriul Serbiei, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, peste câmp aproximativ 7-8 ore, până în momentul reţinerii de autorităţile române.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
Comments
Leave a reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
smoke free cigarette electronic cigarettes free trial, and smokeless cigarette, happens to be an utility device this mimics the act of cigarette smoking by way of building any taken in mister system with typically the physical emotion, look, and often the flavour as well as pure nicotine subject matter with taken in cigarette nonetheless not having the scent with cigarette. The 780 takes advantage of heat, possibly certain instances ultrasonics, to vaporize a good propylene glycol- and glycerin-based solution choice straight into any aerosol mister system, just like manner a good nebulizer and warm air humidifier vaporizes options with regard to breathing.
A lot of electric powered smokes are created to appear like authentic cigarette smoking accessories, such as cigs, matches, and conduits, but a majority carry the version of ballpoint pens and screwdrivers since some of those designs are certainly more helpful to deal with typically the elements that’s involved. Lots of people are additionally reusable, using replaceable as well as refillable portions, however, some units are throw away.
The initial acknowledged utilization of the e-cigarette is often as a good stopping smoking device, the way it efforts to give you the experience of nicotine without having, and using cut down tremendously, harmful health and wellbeing effects often connected to cigarette. On the other hand, problems have already been elevated designed to use of the device also bears poor health, and also that it will bring in non-smokers, especially little children, for its special, flavorings, and possibly high assertions with basic safety.