Conferinţă internaţională la Vârşeţ privind protecţia naturii în sudul Banatului.
Grupul Ecologic de Colaborare Nera (detalii pe www.gecnera.ro) împreună cu Asociaţia Aurora din Bela Crkva (Serbia) implementează în prezent proiectul de interes pubic „Monitorizarea conservării biodiversităţii pe teritoritoriul României şi Serbiei în zona de frontieră a râului Nera”.
În anul 2011 cele două organizaţii au constatat că pe ambele maluri ale râului Nera, în zona localităţilor Pârneaura, Zlatiţa şi Câmpia din România, şi Kusić şi Vračev Gaj din Serbia, au avut loc defrişări masive ale arborilor şi vegetaţiei de pe malul râului Nera.
Arborii sunt o componentă importantă a ecosistemului transfrontalier comun aferent râului Nera care găzduieşte habitatul a numeroase specii de păsări şi care este plasat în imediata apropiere a rezervaţiei naturale Balta Nera – Dunăre din cadrul Parcului Natural Porţile de pe teritoriul României şi a zonei umede Ramsar Labudovo Okno din cadrul rezervaţiei naturale speciale Deliblatska Peščara de pe teritoriul Serbiei.
În timp ce în România, ca rezultat al activităţilor de watchdog şi advocacy realizate de GEC Nera şi presă, tăierile de arbori au fost momentan stopate iar dosarul privind vinovaţii face obiectul cercetării penale, în Serbia continuă disputa între ONG-urii, autoritatea de regim silvic din cadrul administraţiei pădurilor Vojvodinašume şi poliţie privind faptul dacă a fost încălcat sau nu regimul silvic al tăierilor de arbori.
În perioada 23 – 24 martie a.c va avea loc la Vârşeţ o conferinţă internaţională cu teme Protecţia naturii în munţii Vârşeţului şi în sudul Banatului care este organizată de Asociaţia GEA şi alte ONG -uri din Serbia. Cu această ocazie GEC Nera şi Asociaţia Aurora vor prezenta rezultatele parţiale ale implementării proiectului privind conservarea biodiversităţii pe râul Nera.
Din partea GEC Nera vor participa la conferinţă dr.ing. Cornel Popovici Sturza preşedintele GEC Nera şi coordonatorii echipelor de voluntari care au monitorizat taierile ilegale, respectiv Florina Benghia – profesor de geografie la Grupul Şcolar „Mathias Hammer” Anina şi Radu Bompa profesor de chimie la Grupul Şcolar Agricol
Oraviţa. Această conferinţă va fi puternic mediatizată şi este de aşteptat ca, sub presiunea mediatică, problema
tăierilor ilegale de arbori de pe malul drept al Nerei să fie lămurită deoarece în Uniunea Europeană, structură spre
care Serbia şi-a început drumul, există o directivă unică privind regimul silvic al tăierilor de arbori.
Comments
Leave a reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Hey there this is somewhat of off topic but I was wanting to know if blogs use WYSIWYG editors or if you have to manually code with HTML. I’m starting a blog soon but have no coding knowledge so I wanted to get advice from someone with experience. Any help would be greatly appreciated!