VIDEO Cătălin Moroşanu a câştigat SuperKombat Podgorica şi s-a calificat la Final 8
Cătălin Moroşanu a devenit, sâmbătă seară, primul român din istorie calificat la turneul Final 8 al SuperKombat programat în luna octombrie după ce a câştigat piramida de patru de la World Grand Prix Podgorica. Sportivul ieşean a fost, de altfel, adulat la final de cei peste 7.000 de spectatori prezenţi la Moraca Arena din Capitala Muntenegrului.
În cel de-al doilea meci din semifinale, Moroşanu l-a făcut KO în repriza a doua pe Utley Meriana cu o lovitură înaltă de picior, reuşind de departe cea mai spectaculoasă execuţie a galei. În prima semifinală, Anderson Braddock Silva a câştigat la decizie duelul cu rusul adoptat de Germania, Nikolaj Falin.
Sub privirile legendelor Remi Bonjaski şi Branko Cikatici, prezenţi în sală, în ultimul act al piramidei, elevul lui Mihai Constantin a făcut un meci aproape perfect în faţa mult mai titratului Anderson “Braddock” Silva. De altfel, toţi cei trei arbitri-judecători au decis victorie clară pentru român la capătul celor trei reprize la prima sa participare într-o piramidă. În octombrie, alături de alţi trei sportivi care se vor califica din următoarele gale, Moroşanu se va alătura celor patru care au obţinut biletele încă din 2011, ca urmare a faptului că au participat la marea finală de la Frankfurt: Sergey Lascenko, Ismael Londt, Erhan Deniz şi Pavel Juravliov. Acolo, vor avea loc patru meciuri, iar învingătorii se vor duela în marea finală din noiembrie. SuperKombat revine în aprilie, în capitala Austriei, Viena.
Revenire de senzaţie pentru Cătinaş
După o pauză de aproape un an şi jumătate, Raul “Iron” Cătinaş s-a întors în circuitul SuperKombat cu o victorie în faţa lui Yuksel Aydin. Turcul a fost numărat de două ori în primele două reprize, însă a reuşit să reziste loviturilor extrem de puternice ale luptătorului român şi să termine meciul în picioare. În ultimul meci al galei, Ionuţ Atodiresei a pierdut la decizie meciul cu vlahul Saşa Jovanovic după un meci extrem de strâns.
Rezultate complete SuperKombat World Grand Prix Podgorica:
Meci rezerve: Brian Douwes (Olanda) l-a învins prin KO tehnic în repriza a treia pe Dzevad Poturak (Bosnia-Hertegovina)
Semifinală 1: Anderson Silva (Brazilia) l-a învins la decizie unanimă pe Nikolaj Falin (Germania)
Semifinală 2: Cătălin Moroşanu (România) l-a învins prin KO în repriza a doua pe Utley Meriana (Curacao)
Superfight: Raul Cătinaş (România) l-a învins la decizie unanimă pe Yuksel Ayaydin (Turcia)
Superfight: Andrei Stoica (România) l-a învins la decizie majoritară pe Redouan Cairo (Surinam)
Superfight: Ismael Londt (Surinam) l-a învins prin KO în prima repriză pe Vladimir Toktasynov (Germania)
Superfight: Goran Radonjic (Muntenegru) l-a învins la decizie unanimă pe Frank Muno (Spania)
Finală piramidă: Cătălin Moroşanu (România) l-a învins la decizie unanimă pe Anderson Silva (Brazilia)
Superfight: Saşa Jovanovic (Austria) l-a învins la decizie unanimă pe Ionuţ Atodiresei (România)
Aproape de un scandal diplomatic
Evenimentul transmis la nivel internaţional în peste 80 de ţări a fost la un pas de a declanşa un scandal diplomatic după ce la finalul meciului dintre Andrei Stoica şi surinamezul Redouan Cairo, românul a făcut o gafă încercând să răspundă în limba engleză. Intervievat în direct la Eurosport, cel mai mare dintre fraţii Stoica a folosit o expresie considerată rasistă: “the nigger fighter”. Ulterior, în faţa celor 7.000 de fani din tribune, dar şi a milioanelor care urmăreau gala la televizor, promotorul Eduard Irimia a explicat situaţia chiar alături de preparatorul fizic al lui Andrei, Alejandro, care este la rândul său de culoare. “Nu am nici cea mai mică problemă cu oamenii de culoare. Mai mult, Benny Adegbuy, care este jumătate african, este cel mai bun prieten al meu. Am foarte mulţi prieteni de culoare. Nu cunosc foarte bine engleza şi de aici am făcut eroarea. Mi-am cerut deja scuze şi o mai fac încă o dată”, a spus luptătorul în vârstă de 24 de ani.
La gală a luptat şi un român din Valea Timocului, Sasa Jovanovic care l-a învins chiar pe Ionuţ Atodiresei.
Comments
Leave a reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
it’s nice to share this information. looking forward to reading more.http://www.agenciadempregos.com
Parca ai fi in povestea lui Creanga, cand doi prenieti insetati gasesc doua fantani insa nici unul nu vrea sa bea apa deoarece nu stiu care e mai buna .pana la urma fiecare bea pe ascuns dintr-o baltoaca.Nu te-ai gandit . ca poate nu te ajuta nici una din solutii..
Nu vă rezumați numai la enlemetele de dezumanizare,din romanele lui Marin Preda,sau Rebreanu,pătrunde-ți een educația lui PERESCU VOINEȘTI,CARAGIALE,MUȘATESCU.Lăsați manelele și eencercați să descifrați opera,valsul,tangoul cu notele muzicale,studiu serios cu aplicare din natură.Sunt multe de spus și din talentul unor fotbaliști,gimnaști,atleți ,canotiori,ce ne-au reprezentat țara de multe ori,astfel că bucuria pe fețele tuturor a dominat și oamenii s-au eenpăcat,nu și-au mai purtat pică.Pe toată suprafața pămeentului,aceste mici daruri,traduse fac mult mai mult deceet războiul.Războiul nu face deceet să eenrăiască omenirea,iar educația este paralizată.