Lucrările de anvelopare a trei blocuri din Reşiţa vor fi finalizate din banii reşiţenilor

blocuri anvelopare termica centruLucrările de anvelopare la cele trei blocuri incluse în proiectul de eficientizare energetică de pe strada I.L. Caragiale din Reşiţa, finanţate din bani europeni, se vor termina anul viitor, după ce consilierii locali au decis, marţi, în şedinţă ordinară, prelungirea termenului de finalizare până în luna iunie 2016. Pentru a nu da banii europeni înapoi consilierii locali au decis să ne bage mâna în buzunar pentru finalizarea lucrărilor. Nu vor lua mult, un milion şi jumătate de lei noi!!!

‘Cu blocurile de pe strada I.L. Caragiale avem o problemă majoră, având în vedere că, aici, constructorul nu s-a ţinut de treabă şi a executat un singur bloc. Noi am reuşit să accesăm nişte bani de la Uniunea Europeană, fapt pentru care suntem obligaţi să terminăm cele trei blocuri sau să dăm banii înapoi. Ca să aibă dovada că finalizăm aceste blocuri, a trebuit să prelungim termenul de execuţie, care iniţial a fost luna decembrie a acestui an. Cel mai probabil noi vom da în judecată firma cu care am reziliat contractul, însă până vom recupera banii, va trebui să venim cu bani de la buget’, a declarat viceprimarul municipiului Reşiţa, Ioan Crina, cel care a preluat şi atribuţiile primarului.


Consilierii locali au adoptat această hotărâre prin care se prelungeşte termenul de execuţie al lucrărilor, până în iunie 2016, pentru ca municipalitatea reşiţeană să nu piardă finanţarea. În expunerea de motive de pe ordinea de zi se arată că Primăria Reşiţa va trebui să modifice valoarea contribuţiei proprii, deoarece cheltuielile care nu vor fi plătite până pe 31 decembrie 2015 vor trebui suportate de beneficiari prin bugetul propriu local aferent anului viitor.

Valoarea estimată a sumelor necesare finalizării proiectului ‘Reabilitare blocuri – Sprijinirea Investiţiilor în Eficienţa Energetică a Blocurilor de Locuinţe’ se ridică la circa 1,5 milioane lei, ceea ce reprezintă sume neeligibile ce vor fi introduse în bugetul local al municipiului pe anul 2016. AGERPRES / (AS – autor: Paula Neamţu, editor: Marius Frăţilă)

www.agerpres.ro

 

Etichetat:

Lasă un răspuns

Timpul tău e prețios