Sâmbătă, 04.07.2026, în sala de sport din cartierul Nufărul al orașului Bocșa, a avut loc competiția amicală Cupa Golden Kids la minihandbal feminin. Competiția a fost organizată de ACS Golden Kids Bocșa cu spijinul Primăriei Bocșa și ArenaPub din Bocșa. Pe lângă echipa gazdă au mai participat echipele ACS Biamar Reșița și HC Toro Sport Recaș. Înaintea începerii competiției a avut loc o partidă amicală de junioare IV ale echipelor ACS Biamar Reșița și HC Toro Sport Recaș. La finalul competiței organziatorii au premiat fiecare echipă cu diplomă de participare și cupă, fiecare sportivă a primit medalie, iar partenerii de la ArenaPub din Bocșa au oferit delicioasa pizza tuturor sportivelor. Atmosfera a fost una incendiară atât datorită căldurii de afară dar mai ales de părinții copiilor prezenți la sală care și-au încurajat echipele frenetic pe toată durata turneului.
Acest turneu a fost benefic deoarece copii fiind la început de drum au nevoie de meciuri. La această generație a fost prima competiție desfășurată pe teren propriu. Ne bucurăm că am reușit să organizăm și că părinții au fost ca de fiecare dată alături de noi și de copii. Mulțumim oaspeților că au dat curs invitației, mulțumim partenerilor de la ArenaPub din Bocșa pentru delicioasa pizza oferită ca de fiecare dată copiilor, mulțumim Primăriei Bocșa pentru sprijinul acordat. Pentru noi mai urmează un turneu organizat la sfârșitul lunii iulie acasă la Bocșa, deoarece am reușit și anul acesta să prindem cofinanțare de la Consiliul Județean Caraș-Severin prin programul sportul pentru toți – proiectul Bocșenii joacă handbal, iar prin acțiune din cadrul proiectului este organizarea de turneu acasă la Bocșa, iar următoarea în luna august va fii un cantonament în stațiunea Băile Herculane din Caraș-Severin – Flavius Nosal – vicepreședinte ACS Golden Kids Bocșa





