ASO Deta vs ACS Golden Kids Bocșa – un meci cât o istorie!

Sâmbătă, 25.04.2026, în sala de sport a orașului Deta, a avut loc un meci de handbal între fostele junioare III ale Asociației Club Sportiv Golden Kids Bocșa și junioarele II și III ale Asociației Sportive Orășenești Deta. Evenimentul a marcat retragerea oficială de pe banca tehnică a Domnului Profesor Francisc Szabo, un profesor dedicat nu doar meseriei ci și în lucrul cu copii. La eveniment pe lângă protagonistele din teren, foste jucătoare ale celor două formații care în ultimele două sezoane au făcut o fuziune colaborând împreună pentru a particpa în campionatul național de junioare III organizat de Federația Română de handbal sub comanda profesorilor Bogdan Bosioc și Francisc Szabo sub culorile ACS Golden Kids Bocșa, au fost prezenți părinți, directorii școlilor din localite, președintele ASO Deta, foști sportivi din generațiile trecute formate de Domnul Szabo. Evenimentul a fost o reușită unde toată lumea s-a bucurat de un ultim spectacol pe semicerc regizat de Domnul Profesor Szabo în colaborare cu Domnul Profesor Bosioc.

Pentru mine a fost un meci cu o încărcătură emoțională foarte mare, deoarece în sala din Deta mi-am început în anul 2009 cariera de antrenor la echipa de handbal a Școlii Jamu Mare. A fost o reală plăcere să mă reîntălnesc cu fetele cu care am lucrat 3-4 ani de zile dar și cu fetele de la Deta cu care am lucrat împreună cu colegul și prietenul meu în ultimii doi ani de zile. Pentru mine Feri a fost, îmi este și îmi va fii mentor, o cărămidă la înființarea clubului meu ACS Golden Kids Bocșa a pus și el și sunt convins că ori de câte ori am nevoie de un sfat îmi va fii alături. A fost și un prilej de a mă revedea cu colegi și oameni dragi sufeltului meu. Datorită colaborării mele cu Feri am avut sezonul trecut două jucătoare la preselecția lotului național de cadete, cea mai mare realizare din istoria puțină a clubului, și anume Telbisz Giulia și Pușcaș Samira. Țin să le mulțumesc gemenelor Telbisz Denisa și Telbisz Giulia pentru surpriza plăcută pe care mi-au oferit-o la finalul meciului. Eu la club o dată cu retragerea junioarelor am început să reconstruiesc și aștept copii, fete și băieți, născuți în anul 2015 să îmi calce pragul sălii de sport din Bocșa pentru a putea construi o nouă poveste handbalistică frumoasă. Vreau să precizez că în luna ianuarie 2027, clubul ACS Golden Kids Bocșa va împlini 10 ani pe acte și cu această ocazia voi organiza un turneu de handbal la Bocșa unde voi invita toate generațiile de sportivi cu care am lucrat și toți colaboratorii mei din acești ani. – Bogdan Bosioc – președinte și antrenor ACS Golden Kids Bocșa 

Domnului Profesor Szabo vreau să îi mulțumesc pentru toate clipele petrecute împreună atât la antrenamente cât și la meciurile din ultimul an. Mă bucur nespus că am avut prilejul de-al cunoaște și îmi pare nespus de rău că nu am avut ocazia să îl cunosc mai demult și că s-a terminat totul mult prea repede pentru mine. Este un profesor de la care am învățat ce este munca, disciplina și dăruirea. Mă rog bunului Dumnezeu să îi dea sănătate șă își petreacă mai mult timp alături de nepoți și sper că măcar unul dintre ei să îi calce pe urme.

Domnului Profesor Bogdan doresc să îi mulțumesc pe această cale pentru toate clipele frumoase petrecute împreună la meciuri și antrenamente, chiar dacă nu am avut ocazia să câștigăm multe meciuri, dar am câștigat unul care face cât o sută. Pot fii puțin supărată ca nu am prins foarte mult timp la echipă, dar în același timp sunt bucuroasă ca datorită Dumnealui și echipei am atins a doua oară mingea de handbal de care m-am îndrăgostit  și sper că pe viitor să continui cu acest sport, dacă nu a fost frumos cât a durat. Domnul Bogdan îmi va rămâne în amintire toată viața ca profesor al primei mele echipe de handbal alături de Domnul Feri. Îi doresc multă sănătate pentru a putea crește cât mai multe generații, iar peste mulți ani să ne revedem la meciul de retragere a dânsului.  – Teodora Brădeanu – sportivă ACS Golden Kids Bocșa. 

 

Etichetat:

Lasă un răspuns

Timpul tău e prețios