Digitalizare completă la MAI: Cazierul judiciar va putea fi obținut 100% online. Anunțul deputatului Marcel Vela

Fostul ministru al Afacerilor Interne, actualul deputat de Caraș-Severin, Ion Marcel Vela, a anunțat un nou pas important în debirocratizarea instituțiilor publice. Camera Deputaților a votat proiectul legislativ PLX 380/2024, care vine în completarea Legii nr. 290/2004, facilitând obținerea Certificatului de Cazier Judiciar în format electronic.

Această măsură continuă programul de reformă și digitalizare al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), demarat încă din anul 2019 – pe când Vela era ministru- are ca scop reducerea timpului pierdut de cetățeni la ghișee.

Cum se va obține documentul? Potrivit noilor reglementări, documentul în format electronic va fi emis și obținut direct prin intermediul platformei Hub de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, cetățenii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze fizic la unitățile de poliție pentru cazierul standard.

Proceduri simplificate și pentru cazierele internaționale Actul normativ aduce clarificări și pentru situațiile mai complexe. În cazurile în care cetățenii au nevoie de obținerea certificatului de cazier judiciar din alte state – procedură care necesită amprentarea – legea stabilește cadrul tehnic necesar. Amprentarea se va putea efectua atât la nivelul Direcției Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative, cât și la nivelul serviciilor teritoriale de profil.

Deputatul liberal Ion Marcel Vela a transmis mulțumiri colegilor implicați în acest demers legislativ:

„Camera Deputaților a votat proiectul legislativ care continuă Programul de reformă și digitalizare al MAI început în 2019. Mulțumesc pentru aprecieri domnului deputat Radu Moisin și felicitări actualului ministru Cătălin Predoiu și colegilor din MAI pentru inițiative și reforme!”, a transmis parlamentarul.

Legea merge acum spre promulgare, urmând să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial și operaționalizarea tehnică a noilor funcționalități în Hub-ul MAI.

https://www.facebook.com/share/v/1FBt1Mcoxh/

Etichetat:

Lasă un răspuns