Sâmbătă, 27.09.2025, s-a dat startul noului sezon competițional de handbal feminin destinat junioarelor III, fete năascute 2011-2012, organizat de Federația Română de Handbal. Sezonul acesta echipele înscrise au fost împărțite de către Federația Română de Handbal în 16 serii. Formația ACS Golden Kids Bocșa face parte din seria O, alături de echipele CSM Reșița, ACS Hercules Băile Herculane, CSC Millenium Giarmata A, CSC Millenium Giarmata B, LPS Banatul Timișoara, ACS Dominicii Timișoara, Șc. Gen.7 Timișoara. Echipa de pe malul Bîrzavei a debutat pe teren propriu cu un joc în compania echipei CSC Millenium Giarmata B, care din păcate pentru echipa gazdă s-a dovedit o nucă prea tare, cu toate că meciul a avut faze spectaculoase de handbal și sportivele au dat totul pe teren la final căștig de cauză a avut echipă oaspete datorită omogenității, concentrării și a condiției fizice. Etapa viitoare echipa de pe malul Bârzavei va primi tot pe teren propriu, în sala de sport a cartierului Nufărul din Bocșa vizita echipei ACS Hercules Băile Herculane. Participarea și în acest sezon a formației bocșene se datorează contribuției financiare a părinților dar și cofinanțări echipei de Primăria și Consiliul Local Bocșa și Consiliul Județean Caraș-Severin.
A fost un meci greu cu un adversar puternic deși au fost mai mici ca vârstă decât noi, lipsa noastră de concentrare și nereușind să punem în aplicare indicațiile venite de pe bancă de la antrenorii noștri a adus la acest rezultat, dar a fost doar prima etapă campionatul este unul lung și eu ca și căpitan voi încercă să mobilizez colegele pentru a ne concentra mai mult atât la antrenamente cât și în meciuri și ascultăm indicațiile antrenorilor și să le punem în practică pentru a le demonstra ca toate sacrificile lor, a părinților și a tutror care ne sunt alături nu sunt degeaba. Personal ca și căpitan îmi cer scuze în numele colegelor față de antrenorii noștri și susținători și promit că ne vom concentra mai mult la ceea ce ni se cere. – Mărgan Georgiana sportivă ACS Golden Kids Bocșa



