„Modernizare cu rădăcini” la Ruga de la Băuțar

”Modernizare cu rădăcini’’, caracteristica de partid liberal-conservator, pe deplin aplicată și de primarul comunei Băuțar și președinte al Ligii Aleșilor Locali, Romeo Raduta.
Lider respectat al comunității, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ilie, alături de Consiliul Local al Comunei Băuţar în colaborare cu Composesoratele și Școala Gimnazială Băuțar împreună cu locuitorii comunei și nu numai, la sărbătoarea prilejuită de Ruga Satului a dovedit că PNL Caraș-Severin este înainte de orice o familie care se unește ori de câte ori este nevoie să-și asume forța generozității.
Ruga de la Băuțar este mărturia că filantropia stă la baza oricărei manifestări caritabile prin Târgul Caritabil „Împreună pentru Adriana”!
’’La Băuțar, tradiția s-a îmbinat cu gesturile caritabile. Ruga satului de ieri nu a fost doar o sărbătoare a comunității, ci și un prilej de a dărui din suflet pentru un copil care are nevoie de sprijin.
Cu sprijinul domnului primar Romeo Raduta căruia îi mulțumim sincer pentru deschidere și implicare am reușit să organizăm, în cadrul evenimentului, un târg caritabil pentru micuța Adriana – o fetiță pe care o cunoaștem și pe care nu o lăsăm singură în lupta ei.
Inițiativa a pornit de la Klari Jura ( un suflet extraordinar), iar mulți oameni cu inimă mare i s-au alăturat.
„Mulțumim din inimă tuturor celor care au fost prezenți, care au donat sau au pus umărul la organizare. Ați demonstrat că solidaritatea și tradiția merg mână în mână și că împreună putem aduce speranța de care are nevoie Adriana !’’, precizează un om cu suflet care a simțit energia acestei sărbători, Nicoleta Rădulescu.
Echipa liberală, în frunte cu deputatul Ion Marcel Vela, care a onorat cu prezența evenimentul, a reușit încă o dată să reamintească celor prezenți că omenia stă la baza oricărei initiative pe care își pune amprenta.
PNL nu lasă pe nimeni în urmă!
Etichetat:

Lasă un răspuns

Timpul tău e prețios