Weekend plin de handbal pentru ACS Golden Kids Bocșa

Weekendul 15-16.02.2025 se anunță a fi unul plin de handbal pentru gruparea sportivă de pe malul Bîrzavei, ACS Golden Kids Bocșa. Sâmbătă, 15.02.2025, în sala de sport a orașului Bocșa, va avea loc competiția de handbal amicală intitulată „Cupa Prieteniei”, competiție organizată de ACS Golden Kids Bocșa cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa și ArenPub din Bocșa. Acestă competiție este adresată junioarelor IV(fete născute 2012 și mai mici) și pe lângă echipa gazdă vor mai participa ACS Mundo Reșița și CSM Reșița. Dacă Sâmbătă este rândul junioarelor IV ale ACS Golden Kids Bocșa să dispute jocuri de verificare, Duminică 16.02.2025 va fi rândul junioarelor III ale clubului sportiv să dispute o nouă etapă din cadrul Campionatului Național de junioare III organizat de Federația Română de Handbal, pe teren propriu în compania prietenilor de la Șc. Gimnazială nr 7 Timișoara.

Competiția de sâmbătă va fi utilă pentru jucătoarele noastre, care nu au mai avut de mult jocuri în picioare, mai ales ținând cont că în data 28.02.2025 va avea loc la Reșița etapa județeană din cadrul Campionatului Național de junioare IV, etapa organizată de Asociația Județeană de Handbal Caraș-Severin sub egida Federației Române de Handbal. Cu junioarele III ne disputăm în continuare meciurile din campionat. Vor urma și turnee de pregătire pentru cei mai mici dintre sportivii noștri fetele și băieți născuți 2015 și mai mici. – Claudiu Mureșan – vicepreședinte ACS Golden Kids Bocșa.

Etichetat:

Lasă un răspuns

Timpul tău e prețios