Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din judeţul Caraş-Severin, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, au pus în aplicare, luni dimineaţa, şapte mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal deschis pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune.
Potrivit IPJ Caraş-Severin, acţiunea poliţiştilor este parte a operaţiunii „Jupiter”, derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române.
„Astfel, sunt puse în executare 15 mandate de aducere într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune. Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal”, a precizat sursa citată.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale, în fiecare cauză.
„Activităţile de astăzi (luni – n.r.) se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliţiei Române pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel”, mai arată IPJ Caraş-Severin. AGERPRES



