UPDATE

După apariția articolului Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin a ținut să facă următoarele precizări:
”D-le Cristian Franț! Ați.gresit în apreciere în acest articol. Atât doamna Pascota cât și doamna Ramona Cruceru chiar își vad de lucru. Corina Pascota e responsabilă de investiția de pe 608 și avem noroc cu prestația acesteia. Modul exigent de urmărire a șantierului ne-a adus pana azi economii de peste 4 milioane de ron în condițiile în care peste tot cresc preturile iar cu Ramona chiar ați gresit grav. Poate că activitatea serviciului de relații externe nu e atât de intensă, dar dacă vorbim de prezență la servici, aici dansa e extrem de punctuala”.

 

Citind acest titlu poate veti fi tentati sa credeti ca ma numar printre cei care il perie de scame pe domnul Romeo Dunca, presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, pentru cine stie ce interes personal. Va asigur ca nu e asa, sens in care va rog sa cititi tot articolul si sa trageti fiecare concluziile de rigoare.

Atunci cand candida pentru functia pe care o ocupa in prezent, l-am auzit pe domnul Dunca acuzandu-l pe predecesorul sau – Silviu Hurduzeu de faptul ca tolereaza absenteismul unor functionari din cadrul CJCS, care ar fi luat ani de zile un salariu frumusel, fara sa presteze nicio activitate sau eventual pentru plimbatul unor hartii. Ba si pe la Aquacaraș acuza dl Dunca că sunt cazuri de angajați care doar semnează statul de plată…

Evident ca am fost indignat la gandul ca, din bugetul public, unii ar duce lume alba, cum s-ar spune si ar astepta pensia la stat, indeletnicindu-se cu nobila activitate de frecat menta.

Deci, am fost de acord cu Dunca, ca asa ceva e de neiertat, mai ales ca, prin intermediul unei cunostinte, am aflat ca omul avea dreptate, unii chiar nu-si justificau activitatea si salariul din banii nostri, ai tuturor. Bine, câteva nume a dat și el în campanie și îi cam știam și noi, cu toții…

Dupa alegerea in functia de presedinte al CJCS, din nou am fost de acord cu domnul Dunca, atunci cand era revoltat de faptul ca, la Spitalul Judetean din Resita, unii doctori primesc salarii foarte bune de la stat, pentru care nu considera necesar sa stea la program ca sa-si dea interesul pentru rezolvarea problemelor de sanatate ale pacientilor. Și vorbea mult, ca și dl primar Popa, de cartele de pontaj!

Evident ca si de data asta am fost de acord cu domnul Dunca, mai ales ca niste prieteni de-ai mei au avut ghinonul sa fie internati la Resita, deci au trait pe pielea lor situatii in care medicii spalau putina din spital pentru te miri ce probleme personale, fara fie inlocuiti de colegi de breasla.

Acestea fiind spuse, ma intreb, oare regula asta cu respectatul programului la locul de munca se aplica tuturor!?

Oare mai sunt de acord cu domnul Dunca, daca aud ca, la randul sau, tolereaza absenteismul unor functionari publici, care ar trebui sa poarte de grija judetului Caras-Severin pentru salariul incasat lunar?

Sunt indignat de faptul ca functionarul public, care, in mandatul lui Silviu Hurduzeu era prezent la lucru doar 3-4 zile saptamanal, cam de la orele 9-10 pana la 12-13, acum si-a scurtat programul la maxim 2 zile pe saptamana, cate 3-4 ore, ca in rest e femeia ocupata cu alte treburi.

Este vorba de Corina Pascota, care, pe vremea lui Hurduzeu, era sefa Directiei de Administrare a Domeniului Public si Privat, iar in mandatul lui Dunca este director al Directiei de Patrimoniu.

Se tot intreba lumea, oare de ce accepta Hurduzeu ca doamna Pascota sa vina asa rar pe la lucru? Si de ce oare aceeasi doamna si-a delegat dreptul de semnatura catre adjuncta sa Maria Paulescu, care a girat cam toate actele importante ale intitutiei.

La vremea aia, Corina Pscota beneficia de o modesta limuzina de serviciu Skoda Octavia, insotita de o cota de carburant, pentru naveta de la Caransebes (unde domiciliaza) la Resita. Adica locul de munca, sa facem precizarea, ca sa inteleaga toata lumea.

In prezent, aceeasi domna director Pascota a primit de la CJCS o limuzina de serviciu Skoda Octavia, mai noua, insotita de o cota de carburant, pentru naveta de la Caransebes la Resita.

Stati putin!

Pai ce-am facut? M-am repetat!

Pai o s-o mai fac o data, spunandu-va ca doamna Pascota si-a delegat din nou dreptul de semnatura pentru aceeasi Maria Paulescu, pe care numit-o sef la Serviciul de turism, o structura subordonata.

Pentru domna Pascota nu a mai contat faptul ca Maria Paulescu a avut probleme penale in legatura cu activitatea derulata la Directia de Drumuri Judetene, unde a ocupat functia de director executiv interimar pana la inceputul anului 2022.

Drept multumire, doamna Paulescu vine cumintica la lucru, zi de zi, si semneaza in locul absentei Pascota, care, zice lumea, ar avea niscaiva afaceri de familie care trebuie atent supravegheate.

Fie vorba intre noi, sunt de acord si cu domna Pascota, ca vorba aia, ochiul stapanului ingrasa porcul din cocina, adica nici eu nu mi-as lasa afacerile pe mana altuia.

Numai ca doamna Pascota uita faptul ca, luna de luna, se ponteaza prezenta la CJCS, locul unde fraierii (rog atentie la ghilimele) vin la munca si-si fac treba, fiecare cum poate, mai bine sau mai rau.

Gurile rele din CJCS mai spun ca totusi, doamna Pascota e destul de harnica, compartiv cu o alta angajata a institutiei, respectiv doamna Cruceru Ramona, care cica trece si mai putin pe la locul de munca din Palatul Administrativ.

Aceeasi oameni rai si carcotasi barfesc ca doamna Cruceru e de neatins din cauza sau datorita faptului ca are o ruda de care multi se tem, inclusiv domnul Dunca, ca i-ar cam putea gasi ca s-au jucat cu focul sau au fluierat in biserica, daca ma intelegeti ce vreau sa spun.

Acestea fiind spuse, dupa principiul doar intreb nu dau cu parul, va solicit domniilor voastre cititorilor o parere: sunteti de acord cu practicile domnului Dunca?

 

 

Leave a reply