de Roxana Novacovici

Sub mângâierea lină a Soarelui-Florar, care parcă înflorea tot ce atingea, asemenea Duhului Sfânt care binecuvântează cu prezența Sa, pași de drumeți se îndreptau, prăfuiți, dar zburdalnici, pe Valea Apelor Albe, cum sunt cunoscute, din cele mai vechi timpuri, apele Bîrzei. Sublim și puternic în același timp, râul Bîrza cântă, în susurul său, istoria și legendele zonei în care își țese, în mici căderi de apă, ca-n suveicile războaielor de țesut, voalul alb, gravat cu diamante șlefuite de soare.

Pornind din satul Bîrza, urmăm drumul spre izvoarele râului omonim, râu ce-și zămislește cursul în apropierea Păstrăvăriei Topleț. În literatura de specialitate, izvorul Bîrzei este clasificat, alături de Izbucul Cernei, ca fiind unul dintre cele mai mari izvoare carstice din România.

În drumul nostru spre izvoarele calde, frumusețea naturii sculptată de razele Florarului se împletea cu cântecul păsărelelor, zumzetul insectelor, măreția stâncilor și a orizonturilor străjuite de versanți, și cu … farmecul melodios al râului, de la ale cărui maluri părea că a început însăși viața. Pentru localnicii satului Bîrza așa a și fost, întrucât domnul Ioniță Trăilescu, un localnic îndrăgostit de locurile natale, de istorie și de natură, ne povestește faptul că cea dintâi localizare a satului a fost, de fapt, în apropiere de izvoare, denumirea acestuia fiind dată de sârbi. Localizarea actuală a așezării este menționată abia la începutul secolului al XIX-lea.

La doar câțiva metri de la ieșirea din sat, o clădire, peste care trecerea timpului și-a pus pecetea, își odihnește, tăcută, bătrânețea pe malul stâng al apei. Centrala hidroelectrică Topleț, căci despre ea este vorba, a fost pusă în funcțiune, în anul 1893, pentru Fabrica de utilaj și morărit și pentru distribuția publică în comuna Topleț, prima comună electrificată din România. Din hidrocentrala de pe Bîrza nu au rămas decât ruinele și o fotografie veche cu turbina hidraulică, pe care o are înrămată, la loc de cinste, domnul Ioniță, care ne-a povestit cu patos despre satul inimii lui, la un pahar de vorbă, sub vegherea Crucii albe ce se înalță pe un deal, deasupra Toplețului, înainte de a ne începe drumeția. Astfel, am aflat și despre drumul roman, Apeductul Podul Turcilor, ruinele apeductului Sub Iorgovan, Podul Mariei Terezia, din care a mai rămas un singur picior, dar și despre piatra pe care încă se mai vede urma copitei calului legendarului Iovan Iorgovan.

Tot sub vegherea Crucii, ne continuăm și noi drumul de la Centrala hidroelectrică spre izvoare. Pe deal, o cireadă de văcuțe și viței pasc parcă nestingheriți de noi, peisajul amintindu-mi de celebrele tablouri ale pictorului Nicolae Grigorescu. Privind în stânga mea, mi se părea că mă aflu într-o galerie de artă în care am onoarea de a contempla opera lui Grigorescu, în timp ce, privind în dreapta mea, peisajul mă purta într-o sală a filarmonicii, în care Bîrza își unduia apele în mici cascade, precum Enescu unduia arcușul pe corzile viorii. Acolo, în toate, e Dumnezeu, minunatul Artist ce reușește să atingă corzile inimilor noastre cu frumusețea creației Sale!

Pas cu pas, prin ateneul naturii, contemplând micile, dar aprigile cascade, am ajuns la cea dintâi păstrăvărie, în fața căreia acostase, suspendată, pe uscat, o barcă veche, loc de unde urma să ne întoarcem în sat, căci se însera deja, iar noi mai aveam un obiectiv de atins. În apropierea păstrăvăriei, părea că am ajuns în lumea necuvântătoarelor. Un cârd de gâște se răsfățau la soare, în vreme ce o surată de a lor își scălda aripile în apă. Alte înaripate împodobeau întreg dealul, ocrotite de un copoi. Îmi părea că m-am întors în copilărie, printre pagini desprinse „Din lumea celor care nu cuvântă”, de Emil Gârleanu. Întorcându-ne spre sat, am reîntâlnit tablourile lui Grigorescu, de data aceasta, „Întoarcerea de la păscut”.

Următorul obiectiv de pe lista noastră era punctul de belvedere de pe stânca lui Iovan Iorgovan, situată la intrarea în satul Topleț, dincolo de calea ferată. Drumul cu maşina până la locul unde trebuie pornit pe jos este destul de anevoios, întrucât e strâmt, dar pitoresc, cu micile case şi copii zglobii, toate aflate la umbra uriașei stânci a legendarului erou Iovan Iorgovan. Ajungând la poteca șerpuită ce deschidea drumul, prin poiană, spre Cer, am lăsat mașina și ne-am aventurat într-o nouă drumeție, de data aceasta, la înălțime. Faptul că aveam cu noi un sălășluitor al Toplețului a reprezentat un avantaj, întrucât drumul spre locul de belvedere nu este marcat.

Drumul spre vârful stâncii a fost frumos sub acuarela apusului, dar mai spectaculos a fost peisajul odată ajunși la locul unde Iovan Iorgovan a încununat, prin jertfa supremă, lupta dusă cu hidra cu 5 capete, salvând-o pe tânăra Ana cu prețul vieții lui. Iovan Iorgovan este personajul din mitologia românească, asemănător lui Hercules, „fiul de rămlean” care a dus lupta cu hidra cu 5 capete prin întreaga Vale a Cernei, prima victorie a lui Iorgovan fiind la sinuoasele Chei ale Corcoaiei, despre care se spune că s-ar fi format chiar în urma tăierii unuia dintre capetele hidrei. Pretutindeni unde pășeam, vedeam urmele copitelor calului falnicului Iorgovan și ale hidrei, urme ale luptei crâncene dintre cele două personaje. Legenda spune că, deși Ana a fost salvată, Iovan Iorgovan a căzut de pe stâncă, în momentul uciderii hidrei, pierind și el. Mărturie stă piatra din apa de lângă pod, pe care urma copitei calului lui Iovan Iorgovan s-a impregnat ca o dovadă a faptului că, în fiecare legendă și în fiecare poveste, există un sâmbure de adevăr.

Ridicând privirea spre orizonturile sculptate de munți și dealuri sub auriul asfințitului, îți pare că ai ajuns la ușile Raiului. Din înălțime, se zăresc Cerna și satele Topleț și Bîrza, ca două salbe de mărgele ce împodobesc Valea Cernei. Alături de stăpâna văii, se poate zări și drumul roman, care, în județele Caraș-Severin și Mehedinți, a cuprins Berzovia – Fârliug – Caransebeș – Băile Herculane – Topleț – Orșova – Eșelnița – Dr. Tr. Severin.

Pe lângă obiectivele enumerate, vizitate de noi, la tezaurul Toplețului se mai adaugă morile din satul Topleț și Sfinxul bănățean, un megalit  cu o înălțime de 16 metri și o lățime de 8 metri, format prin eroziune eoliană. Numele îi provine de la forma asemănătoare cu un cap impunător, misterios.

În înălțimea stâncii lui Iovan Iorgovan, mai aproape de Cer, într-un loc în care natura devine carte de istorie și pagină cu povești, galerie de artă și scena personajelor mitologice care au purtat lupte grele în numele dreptății și a iubirii, tocmai acolo, în inima Văii Cernei, îți pare că pășești pe poteca ce te poartă în timp, evadând din stresul cotidian într-un tărâm de legendă.

Recunoscută, chiar de romani și de turci, pentru apa Bîrzei cu izvoare calde, apă ale căror proprietăți nu se pierd până la vărsarea ei în Cerna, pentru morile sale, pentru Sfinxul bănățean, pentru apeducte și pentru drumul roman, comuna Topleț vă invită să îi descoperiți frumusețea, istoria, tradițiile și localnicii cu suflet bun, mereu bucuroși de oaspeți, așa cum a fost domnul Ioniță Trăilescu și familia lui, cărora le mulțumim pentru îndrumare, informații și ospitalitate.

 

 

 

What is your reaction?

Leave a reply