Campania națională de vaccinare voluntară a cadrelor didactice și de testare a elevilor s-a lansat și în județul Caraș- Severin. Cu această ocazie, Ministerul Educației a organizat conferințe tematice/webinarii, în format mixt, la care au participat reprezentații tuturor unităților și instituțiilor de învățământ.
La evenimentul lansării au participat secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Ion Sorin, prefectul județului, Cristian Gâfu, inspectorul școlar general Carina Pristavu, directori ai unităţilor de învăţământ din județ, profesori, elevi, dar și reprezentanţi ai părinţilor.
Campania are ca scop informarea elevilor, a cadrelor didactice și a părinților cu privire la importanța diminuării pandemiei de Covid-19 pentru revenirea fizică la cursuri.