În vederea finalizării documentației tehnice aferente proiectului de investiții „Conducta de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa”, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, s-a întâlnit ieri, 24 martie 2021, cu directorul Exploatării Teritoriale Arad a Transgaz, Alexandru Ionel și cu consilierul Transgaz, Popa Nicolae.
Conducta de 176 km, care reprezintă o investiție de peste 380 de milioane de lei, va traversa în Caraș-Severin municipiul Caransebeș, orașul Băile Herculane și comunele Topleț, Mehadia, Cornea, Domașnea, Teregova, Armeniș, Slatina Timiș, Bucoșnița, Buchin, Turnu Ruieni și Obreja. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Caraș-Severin, conducta ar acoperi necesarul de gaze pentru un număr de aproximativ 27.500 de consumatori casnici, 230 de instituții publice și circa 344 agenți economici.
„Am început să lucrăm la ceea ce am promis, iar alimentarea cu gaze naturale este un proiect extrem de important pentru județ, cărășenii din cele 13 localități tranzitate nu vor mai depinde de alte alternative în materie de combustibil. Estimarea este că lucrările propriu-zise vor demara în 2022”, a declarat președintele Romeo Dunca.
Proiectul de investiții „Conducta de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova, jud. Mehedinți – Băile Herculane – Jupa, jud. Caraș-Severin ca fiind de importanță națională în domeniul gazelor naturale” a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern adoptată în 31 iulie 2020.



