Home / Banat / Degradările din zona Luncă vor fi remediate

Degradările din zona Luncă vor fi remediate

 

În zona Luncă din Reșița, la scurt timp după efectuarea lucrărilor de modernizare, s-a produs degradarea suprafeței de rulare în zonele de intersecții, deși pistele de bicicletă, aflate la nivelul carosabilului, sunt proiectate cu dale rezistente la traficul auto, spun reprezentanții Primăriei.

Potrivit Primăriei Reșița, după verificările efectuate în teren, a fost convocată, la sediul instituției, o ședință de lucru cu reprezentanții constructorului și ai firmei de proiectare, pentru a găsi soluțiile pentru remedierea situației.

Primăria Reșița anunță că, odată cu reluarea lucrărilor, realizarea suprafețelor pentru pistele de biciclete se va face cu îmbrăcăminte asfaltică de culoare roșie, pentru a evita deteriorările ulterioare.

„Precizăm că toate costurile pentru refacerea zonelor ce nu respectă criteriile de calitate sunt suportate de constructor, investiția aflându-se în stadiu de implementare a lucrărilor de reabilitare, cu termen de finalizare la finalul lunii martie, iar obiectivul va fi predat după recepția finală, ce include verificări amănunțite a calității lucrărilor”, anunță reprezentanții Primăriei Reșița.

About editor editor

Check Also

Concurs de angajare pentru postul de Director General Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate organizează concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de director general …

Lasă un răspuns