Asociația Forța Fermierilor, cea mai nouă organizație din mediul agricol, solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), suplimentarea cu un miliard de lei pentru despăgubirea de seceta pentru culturile de primăvară ale anului 2020. Reprezentanții sectorului agroalimentar solicită decidenților politici să înțeleagă importanța acestei ramuri în creșterea PIB-ului în anul 2021.

Asociația Forța Fermierilor consideră că acest sprijin de la buget este, de fapt, o investiție și nu o „pomană”, nu vorbim de un ajutor social.

„Dacă Guvernul va investi un miliard de euro în fermele din România care au fost afectate de secetă, banii respectivi se vor duce imediat în economia reală. Fermierii vor putea să își susțină cheltuielile pentru asigurarea producției agricole în 2021, mai ales că se anunță un an bun din punct de vedere agrometeorologic. Din analiză internă noastră la nivel de asociație, investiția guvernamentală de un miliard de lei va genera, în doar câteva luni, aproximativ 4-5 miliarde de lei în producție agricolă suplimentară, adică în jur de un miliard de euro. Dacă luăm în calcul și efectul pe orizontală, cu siguranță valoarea despăgubirilor acordate vor fi recuperate, prin taxe și impozite, până la finalul acestui an. În plus, exporturile generate din plusul de producție vor putea susține balanța comercială a României și cursul de schimb leu-euro”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.

Leave a reply