Home / Banat / Pentru alianța USRPLUS Caraș-Severin educația este primordială

Pentru alianța USRPLUS Caraș-Severin educația este primordială

Luminița Dolângă, candidat al Alianței USRPLUS pentru senatul României: M-am confruntat cu sistemul de educație mai intâi ca părinte pentru fiicele mele, apoi ca profesor. I-am văzut lipsurile, ineficiența, ingerința politicului, neprofesionalismul în management. Am asistat la cârpirea, din 2011 și până în prezent, de peste 600 de ori a Legii educației. În ciuda acestor schimbări multiple, sistemul de învătământ nu reușește să asigure condițiile necesare pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor. 

Vorbim despre viitorul copiilor noștri, despre devenirea lor ca membri adaptați unei societăți într-o schimbare accelerată, vorbim de fapt despre viitorul nostru ca nație, pentru că elevii de astăzi sunt cei în mâna cărora ne punem, de mâine, destinul ca nație. 

Pe marginea programului Alianței USRPLUS în domeniul educației am vorbit în ultimul an cu părinți, cu profesori, cu societatea civilă, organizații din sfera educațională. 

Lansez astăzi împreună cu coordonatorii programului pe educație al Alianței, o serie de evenimente-dezbatere. În plină pandemie, cu presiunea inechității adâncite, îi aștept pe părinții și colegii profesori din Caraș-Severin să se înscrie ca vorbitor, să pună întrebări, să ridice problemele cu care se confruntă. Evenimentele vor avea loc live. 

Viziunea asupra educației din România – dialog între părinți, marți 24 noiembrie, ora 19.

https://www.facebook.com/events/1172069029861672

Linkul de înscriere ca vorbitor-părinte în cadrul evenimentului: https://forms.gle/LqSqGHEJENRoQa4g9

Viziunea asupra educației din România – dialog între profesori, joi 26 noiembrie, ora 19. 

https://www.facebook.com/events/120454323032883

Linkul de înscriere ca vorbitor-profesor în cadrul evenimentului: https://forms.gle/2b31Pcg7qKVrghMV7

#RevolutiaBuneiGuvernari 

https://www.usrplus.ro/ce_ne_propunem

Publicitate Electorala

About Grad Bianca

Check Also

Magistrații refuză să mai accepte jigniri din partea avocaților!

O asociație a magistraților cere CSM să oprească jignirile din partea avocaților, Asociația „Mișcarea pentru …

Lasă un răspuns