Chiar dacă meciul de debut în Liga a III-a nu le-a adus puncte, jucătorii Progresului Ezeriş au avut o evoluţie destul de bună, care îndreptăţeşte speranţele într-o comportare onorabilă şi la acest nivel fotbalistic. Timp de o repriză, formaţia cărăşeană a jucat de la egal la egal cu Progresul Pecica, ambele echipe irosind câteva bune ocazii de a deschide scorul.

Soarta celor trei puncte s-a decis în partea a doua a jocului, pe fondul unei uşoare căderi fizice a cărăşenilor. Echipa arădeană a deschis scorul în minutul 50, prin Capătă, şi a majorat diferenţa graţie golului reuşit de Bozian în minutul 73. 2-0 a fost şi scorul final al unui meci din care nou-promovata Progresul Ezeriş a avut, cu siguranţă, multe de învăţat.

Cele două formaţii au aliniat următoarele formule:
Progresul Ezeriş: Birăescu – Ciurea, Rimovecz, Zamfir, Musteța, Kawagoe, Drăgoi, Jivan, Simion, Jula, Rusnac. Rezerve: Petruț, Măduță, Urlică, Secula, Corneanu. Antrenor Adrian Enăşescu.

Progresul Pecica: Dagău – Ilan, Țugulescu, Wild, Aldan, Moraru, Popa, Rădulescu, Bozian – Puie, Capătă. Rezerve: Barbu, Deliman, Mateucă, Iuga, Tamaș, Boștină, Răchită. Antrenor Dan Stupar.

În celelalte jocuri disputate în seria a 8-a a Ligii a III-a s-au înregistrat rezultatele:
Avântul Periam – ACS Poli Timişoara 1-1
Şoimii Lipova – Gloria Lunca Teuz Cermei 3-1
CSC Dumbrăvița – Fortuna Becicherecu Mic 3-0
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – Crişul Chişineu Criş 2-2

Sâmbăta viitoare, în etapa a doua, Progresul Ezeriş va primi pe teren propriu replica formaţiei CSC Dumbrăviţa.

foto: facebook ACS Progresul Ezeris

Leave a reply