Prima Pagina / Banat / Cod roșu de vânt la munte, luni până la ora 18.00

Cod roșu de vânt la munte, luni până la ora 18.00

Meteorologii au emis o avertizare cod roșu de vânt puternic la munte, în Carpații Meridionali și de Curbură, în vigoare de luni ora 2.00 până la ora 18.00. Se anunță rafale între 140 – 180 km/h. Alerta cod roșu vizează zona montană din 14 județe.

ANM a actualizat, duminică, avertizările emise anterior și anunță duminică până la ora 18.00 cod galben de vânt puternic la munte, cu rafale de 80 – 90 km/h, dar și ninsoare viscolită în nordul Carpaților Orientali.

Apoi intră în vigoare un alt cod galben, până luni la ora 18.00, care anunță vânt în cea mai mare parte a țării cu viteze de 55 – 70 km/h.

Duminică la 18:00 va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu, care anunță până luni la ora 18.00 vânt puternic în zona montană, cu rafale de peste 110…130 km/h. Temporar va ninge viscolit, scăzând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpații Orientali, apoi și în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1600 de metri.

În intervalul duminică ora 22.00 – luni ora 18.00 în Moldova, Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei și al Dobrogei va fi un alt cod portocaliu de vânt puternic. Vântul va avea intensificări susținute, în noaptea de duminică spre luni (23/24 februarie) și în prima parte a zilei de luni (24 februarie) în nordul Crișanei, Transilvania și Maramureș, cu viteze de 80…95 km/h, iar mai ales pe parcursul zilei de luni, în Moldova și în nordul Dobrogei, temporar cu peste 90…100 km/h.

Luni de la ora 2.00 până la ora 18.00 va intra în vigoare o avertizare cod roșu de vânt puternic cu rafale de peste 140 – 180 km/h la altitudini de peste 1.500 de metri în Carpații Meridionali și de Curbură.

„În Carpații Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu viteze de peste 140…180 km/h, spulberând puternic zăpada și determinând scăderea vizibilității spre zero”, anunță ANM.

Alerta cod roșu vizează zona montană a județelor Caraș Severin, Mehedinți, Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Buzău și Vrancea.

Pe Muntele Mic stratul de zăpadă este de aprox. 50 cm, turisti aproximativ 30, bate vântul, se circulă în condiții de iarnă.
Pe Muntele Semenic stratul de zăpadă este de aprox. 74 cm, turisti aproximativ 10, bate vântul, nu sunt probleme, ne informează ISU Semenic.

About Mediafax

Lasă un răspuns