Prima Pagina / Caraş-Severin / PSD a stabilit data până la care preşedinţii de organizaţii pot face propuneri de candidaţi la alegeri

PSD a stabilit data până la care preşedinţii de organizaţii pot face propuneri de candidaţi la alegeri

Marcel Ciolacu a anunţat că toţi preşedinţii de filiale ale PSD vor veni cu propuneri de candidaţi pentru alegerile locale până la data de 1 februarie. Liderul interimar al social-democraţilor a mai spus că vor fi alegeri în organizaţii după 9 ianuarie, începând cu cea din Buzău şi Olt.

„A fost o discuţie foarte utilă în CEx cu colegii mei din ţară să ştim deciziile din Parlament, organizarea Congresului şi viitoarele alegerile locale, cred că 31 mai, conform calendarului estimat de noi. Toţi preşedinţii de organizaţii vor veni cu propunerile de primari, atât primari de comune, oraş, municipii, şi preşedinţi de consilii judeţene până la 1 februarie. Intrăm într-o logică de campanie, ne pregătim de alegeri, iar organizarea Congresului nu ţine cont de pregătirile pentru alegeri. Avem şi nişte sondaje de opinie pe care începem să le contractăm, să avem cifrele şi datele cât mai repede”, a declarat Marcel Ciolacu, la finalul Comitetului Executiv al PSD care a avut loc luni la Parlament.Liderul interimar al PSD a mai precizat că a fost decisă şi formula delegaţilor care vor participa la Congresul partidului din 29 februarie, iar după 10 ianuarie va mai fi un CEx extins unde vor participa preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii din oraşele mari.„Calendarul de conferinţe extraordinare sau ordinare, în funcţie de cum hotărăsc preşedinţii de organizaţii. Dar au termen, cel târziu pe data de 9 februarie, să se încadreze cu aceste conferinţe. Pornesc după 9 ianuarie. O să începem cu judeţul Buzău, unde mandatul meu a expirat. Şi tot în acel sfârşit de săptămână o să fie şi conferinţa de la Olt. Am votat formula delegaţilor acceptată de către toată lumea. Cea mai democratică, în funcţie de rezultate, de mărimea judeţului, de primari, de preşedinţi de consilii judeţene. Am hotărât ca, după 10 ianuari,e să avem un Comitet Executiv lărgit, atât cu preşedinţii de consilii judeţene, cât şi cu primarii de mari municipii. Categoric, nu vom ieşi din acest calendar”, a conchis Ciolacu.Congresul PSD va avea loc pe 29 februarie. Marcel Ciolacu nu a exclus o candidatură pentru şefia partidului, iar Gabriela Firea pentru cea de preşedinte executiv al formaţiunii.De asemenea, Marcel Ciolacu a lansat în spaţiul public ideea ca viitoare conducere a partidului să fie aleasă pe bază de moţiune, iar fiecare candidat să vină cu o echipă proprie şi cu un program politic. Ideea este susţinută şi de Gabriela Firea.

About cristian.frant

Lasă un răspuns