Prima Pagina / Banat / Bătrân de la azilul din Reșița omorât chiar în curtea instituției

Bătrân de la azilul din Reșița omorât chiar în curtea instituției

Un beneficiar al Căminului pentru Persoane Vârstnice Reşiţa a decedat, luni după-amiaza, după ce a fost lovit de o maşină care venise în curtea instituţiei pentru a colecta gunoiul.

„La ora 14,15, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în curtea azilului de bătrâni a avut loc un accident în care a fost implicat un autovehicul Brantner. În timp ce conducătorul auto, în vârstă de 50 de ani, efectua manevra de mers înapoi pentru a ridica gunoiul menajer, a surprins şi accidentat mortal cu roţile din stânga spate o persoană în vârstă de 93 de ani, ce se afla în apropierea pubelelor. Se efectuează cercetarea la faţa locului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Adrian Jurjică.

Maşina implicată în accident aparţine S.C. Brantner – Servicii Ecologice, operatorul economic autorizat pentru colectarea deşeurilor din municipiu.

About cristian.frant

Lasă un răspuns