Un bărbat în vârstă de 35 de ani a murit, duminică, pe un câmp din județul Timiș, lovit de elicea unei motoparapante, în timp ce încerca să verifice o defecțiune la motor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incidentul a avut loc, duminică, pe un câmp din apropierea localității Gelu, din județul Timiș.

Potrivit polițiștilor, bărbatul în vârstă de 35 de ani se afla împreună cu mai mulți prieteni în zona localității timișene pentru a zbura cu motoparapantele.

În timpul zborului, bărbatul a auzit un sunet ciudat la motor și a aterizat pe câmp, încercând să verifice dacă are vreo defecțiune. Nu a oprit motorul, iar la un moment dat, elicea a pornit, lovindu-l în partea din spate a capului, suferind leziuni incompatibile cu viața.

“În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș”, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, Ionuț Sârbu.

Leave a reply