Home / Banat / Operațiunile cu material lemnos, verificate de poliția română

Operațiunile cu material lemnos, verificate de poliția română

În ultimele două săptămâni, Poliția Română a efectuat verificări și controale la 1.211 obiective, pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. În urma ilegalităților constatate, au fost întocmite dosare penale în care sunt cercetate 148 de persoane și au fost aplicate 2.814 sancţiuni contravenţionale.

 

În perioada 23 noiembrie – 6 decembrie a.c., sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliției Române, poliţiştii au efectuat 1.430 de acțiuni și controale în fondul forestier național şi în locuri de depozitare/comercializare a materialului lemnos.

 

114 exploatări forestiere, 59 de instalații de depozitare, 116 ocoale silvice și structuri subordonate, precum și alte 922 de obiective au fost controlate, fiind constatate 167 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 148 de persoane.

 

De asemenea, poliţiştii au aplicat 2.814 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.765.000 de lei (dintre acestea, 476 au fost la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice).

 

Acţiunile au avut ca rezultat confiscarea sau indisponibilizarea a peste 2.586 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 1.110.662 de lei.

 

Totodată, s-a dispus confiscarea sau indisponibilizarea a 25 de ferăstraie mecanice, topoare, securi, a 11 autovehicule, 14 atelaje hipo și a altor 531 de bunuri.

       Exemple:

La data de  27 noiembrie 2017, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au depistat în trafic, în comuna Marsani, județul Dolj, un conducător auto ce deținea și transporta, cu un auto TIR, 21,81 de metri cubi de lemn de foc, specia fag, fără a respecta coordonatele geografice prevăzute în normele legale.

 

Acesta a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat și lăsat in custodia Ocolului Silvic Renașterea Pădurii Marsani

 

***

 

La data de 2 decembrie 2017, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Brăila, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, în comuna Siliştea, au depistat 2 atelaje hipo, conduse de doi bărbați, de 33 de ani, respectiv 46 de ani, ce transportau 1,5 metri cubi de lemn, specia roșcov, fără a deține documente legale.

 

În urma verificărilor, s-a stabilit că materialul lemnos a fost sustras de pe proprietatea unei societăți comerciale, prejudiciul fiind estimat la 300 de lei.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

About editor editor

Check Also

S-a semnat contractul “Reabilitarea și extinderea conductelor de aducțiune, a rețelelor de distribuție și rețelelor de canalizare din Reșița”

Contractul CS-CL-06 “Reabilitarea și extinderea conductelor de aducțiune, rețelelor de distribuție și rețelelor de canalizare …

Lasă un răspuns