Home / REŞIŢA / Mesajul primarului Municipiului Reșița, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României

Mesajul primarului Municipiului Reșița, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României

”Vreau să vă vorbesc astăzi despre țara mea, pentru că este cea mai potrivită zi în care să vorbești despre cea mai frumoasă metaforă perenă de milenii: România. În fapt, ceea ce îmi doresc eu este ca țara mea să își recâștige demnitatea. Există un lucru de care nu am fugit niciodată, pe care am fost întotdeauna stăpân și anume acela că sunt român.

Ce-i drept, au fost numeroase situații în anii de pe urmă care au condus la o erodare a acestui sentiment curat de românism. Oare mai e bine să te recomanzi român în străinătate? – se întrebau la un moment dat cei plecați la lucru peste hotare, observând aversiunea unor neștiutori la adresa lor. Autodidacți, românii au ajuns captivi unor situații hilare, uneori aduși în situația de a-și condamna patria mamă pentru nereușitele lor, pentru deznădejdea sau ura care s-a adunat în ei. Nedrept sentiment! România lui 1918, ca de altfel și România de astăzi nu sunt decât creațiile propriului popor, prin voința acestuia. Așadar, buni prieteni români, dacă nu ne e bine, să nu dăm vina pe țară, ci pe atitudinea noastră și să ne întrebăm în anul 99 După Unire dacă am făcut destul, fiecare dintre noi, chiar din cei prezenți aici în această piață denumită simbolic 1 Decembrie 1918, dacă am făcut destul pentru România? Suntem noi demni să cerem socoteală patriei?
La ce se raportează copiii României de astăzi, dacă modelele și principiile pe care le-am sădit în mintea și sufletul lor nu au nicio legătură cu adevăratele valori ale unei societăți sănătoase? Dacă ne dorim cu adevărat să fim mândri de România, atunci e timpul să nu ne mai amăgim cu nemunca, cu dogme ieftine și politruci de conjunctură. Fiecare român care a ales să rămână aici dar și cei care tânjesc să se întoarcă acasă, cu toții purtăm pe umeri o misiune grea, dar atât de necesară: Să-i redăm demnitatea acestui neam!

Pentru un viitor încrezător al copiilor noștri, fiecare dintre noi trebuie să facă dovada competenței în domeniul în care activează, a sacrificiului, pentru că noi românii, așa cum am dovedit-o, suntem talentați, suntem harnici, suntem inteligenți, avem toate datele pentru a deveni o națiune respectată. Nu se vor produce minuni peste noapte, dar dacă vom lucra unitar și cu un mental pozitiv pentru ziua ce vine, atunci România are o șansă la dezvoltare. Să nu condamnăm România copiilor noștri, doar pentru că noi am devenit blazați! Haideți să redăm împreună demnitatea acestui neam de români din care mă bucur să fac parte. Să credem în noi, pentru că numai noi, împreună, putem reda măreția României! Dacă dorim să fim respectați în lume, atunci să ne respectăm în primul rând la noi acasă!
Dumnezeu să binecuvânteze România!”

About editor editor

Check Also

Anunți Primăria Reșița privind plata taxei anuale a locurilor de parcare domiciliu/reşedinţă

                                                             ROMANIA                                                                                                                                    JUDETUL CARAS-SEVERIN                                                           MUNICIPIUL   RESITA            DIRECTIA …

Lasă un răspuns