Prima Pagina / Banat / Bănuit de tâlhărie, reținut de polițiștii din Caransebeș

Bănuit de tâlhărie, reținut de polițiștii din Caransebeș

Polițiștii municipiului Caransebeș cercetează un tânăr în vârstă de 18 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă Caraș-Severin.

Ieri, 22 noiembrie, în urma cercetărilor efectuate și a administrării probatoriului în cauză, poliţiştii municipiului Caransebeș au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În fapt, la data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, bănuitul ar fi sustras dintr-un supermarket de pe raza municipiului Caransebeș două sticle de whisky pe care le-ar fi ascuns sub haine. Acesta a fost observat de agentul de pază care i-a solicitat să îi dea bunurile sustrase și să îl însoțească în biroul șefului de magazin. În acel moment tânărul ar fi devenit agresiv lovindu-l atât pe agentul de pază cât și pe un alt angajat care a intervenit, după care ar fi fugit cu una din sticlele de băuturi alcoolice sustrase.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș-Severin, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților Judecătoriei Caransebeș pentru dispunerea măsurilor legale.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

About editor editor

Lasă un răspuns