Prima Pagina / Banat / Acțiuni zilnice pentru protejarea fondului forestier

Acțiuni zilnice pentru protejarea fondului forestier

Prevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii cărășeni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.

 

Astfel, în primele 10 luni ale acestui an, polițiștii au efectuat peste 1000 de controale pe drumurile publice, în fondul forestier și în locurile de depozitare și comercializare a lemnului.

 

Pe parcursul activităților desfășurate au fost verificate 1600 de mijloace de transport,  au fost înregistrate 259 de dosare penale în domeniul silvic și au fost aplicate 229 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 450.000 de lei.

 

Pentru neregulile constatate, au fost confiscați peste 1.200 de metri cubi de material lemnos.

 

De asemenea, au fost confiscate sau indisponibilizate 10 autovehicule, 3 tractoare, 6 atelaje hipo și 30 de ferăstraie mecanice.

 

Polițiștii continuă acțiunile pentru protejarea fondului forestier și în perioada următoare. 

About editor editor

Lasă un răspuns