Aproximativ 300 de persoane s-au adunat, duminică seara, în centrul Timișoarei, pentru a protesta față de Guvern și pentru a-și arăta nemulțumirea cu privire la proiectul legilor justiției. ”Picătura care va umple paharul este aproape”, a spus un protestatar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei 300 de manifestanți s-au strâns, duminică seara, în Piața Victoriei din Timișoara, având steagul României și pancarte cu mesaje precum “Faceți-vă Guvern la Jilava”, “Ajunge, descreieraților” sau “Cetățean al statului de drept”.

După ce în centrul Timișoarei s-a intonat imnul României, protestatarii au început să scandeze “Demisia”, “Nu vrem să fim conduși de hoți” sau “Rezistăm”.

“Protestul este organizat pentru a atenționa guvernanții că paharul nemulțumirilor se umple, picătura care va umple paharul este aproape. S-a întins prea mult coarda. Ne-au spus că vor să fie bine, dar ei vor să fie bine doar pentru ei. Atenție că se umple paharul și va fi prăpăd”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Pompiliu Lenghel, prezent la protestul din centrul Timișoarei.

În jurul orei 20.00, manifestanții au plecat într-un marș prin centrul Timișoarei.

Leave a reply