Dr Tarek Nazer ne dă o veste bună: sindromul umărului dureros cedează la tratament

Dr Tarek Nazer ne dă o veste bună: sindromul umărului dureros cedează la tratament

Odată cu răcirea vremii reapar, sau se intensifică, durerile care îi chinuie pe reumatici. Practic, la nivel mondial, sute de milioane de oameni suferă de dureri cronice sau au un anumit grad de dizabilitate  fizică, totul din pricina  reumatismului sau a unor traumatisme. Vestea bună este că, în 90% din cazuri, ca urmare a infiltraţiilor locale, durerile cedează.

 

Există statistici potrivit cărora peste 200000 de români suferă de poliartrită reumatoidă, o inflamaţie cronică a articulaţiilor, mai precis a încheieturilor. “Afecţiunea nu este genetică, dar poate exista o predispoziţie. Însă factorii de mediu sau  efortul fizic, intens şi susţinut, joacă un rol foarte important în declanşarea afecţiunii. Ca urmare a acestor probleme, foarte mulţi pacienţi se plâng, de exemplu, de dureri în cot sau în umăr. Iar simptomele sunt atât de severe încât circa jumătate dintre ei nu-şi mai pot desfăşura activitatea cotidiană. Dacă simptomele nu cedează la tratamentul cu  antiinflamatorii nesteroidiene, fizioterapie etc, putem recurge la infiltraţii locale. Acestea pot fi făcute cu  diverse substanţe, printre care se numără şi acidul hialuronic. Un efect foarte bun îl au şi infiltraţiile cu PRP (Platelet-Rich Plasma). Principiul de la baza infiltraţiilor cu plasmă îmbogăţită cu trombocite (PRP), în cazul leziunilor musculoscheletale, constă în administrarea unei plasme care conţine o concentraţie foarte mare de factori de creştere. Aceştia sunt esenţiali în procesul de vindecare în urma unor traumatisme la nivelul tendoanelor, ligamentelor, muşchilor şi articulaţiilor”, explică dr Tarek Nazer, chirurg ortoped la Clinisa Masaya.

 

 

Când recurgem la infiltraţii locale

“Tratamentul vizează reducerea urerii şi inflamaţiei articulare, încetinirea sau oprirea evoluţiei leziunilor distructive ale încheieturilor, menţinerea funcţiei articulare şi a calităţii vieţii pacientului. În cazul sindromului umărului dureros, senzaţia este localizată în partea interioară a umărului. Uneori, însă, simptomele caracteristice sindromului pot coborî până la mijlocul braţului sau până la cot. Statisticile arată că în 80-90%  din cazuri, tratamentul conservativ dă rezultate favorabile, durerile dispărând imediat.

Infiltraţiile intraarticulare cu PRP sau acid hialuronic trebuie luate în considerare doar după ce au fost încercate intervenţii terapeutice adecvate. Infiltraţiile nu sunt dureroase, procedura în sine nu durează mult, iar durerile cedează în peste 90% din cazuri. Artroza umărului apare, de regulă, la persoane în varstă, iar în cazul tinerilor, ca urmare a unor traumatisme.

Pacienţii  se plâng de dureri continue, slăbiciune muscular şi reducerea amplitutidinii mişcărilor. Artrita reumatoidă este o boală autoimună inflamatorie sistemică ce implica inflamaţia sinovialei umarului. Diagnosticul patologiei glenohumerale este formulat clinic şi poate fi confirmat radiologic. Dacă vindecarea nu apare în intervalul de şase luni, se impun investigaţii noi, mai ample, şi chiar instituirea unei intervenţii chirurgicale”, spune dr. Tarek Nazer.

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )