Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I – județul Mehedinți au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean muntenegrean care conducea un autoturism marca Peugeot 3008, semnalat ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile germane. 

      

La sfârșitul saptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, judetul Mehedinți, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră cetăţeanul muntenegrean P.Jovan, în vârstă de 48 de ani, domiciliat în R.Muntenegru, la volanul unui autoturism marca Peugeot 3008, înmatriculat în Germania, an de fabricație 2017.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră mehedințeni au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ale Sistemului Informatic Schenghen ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile germane, în data de 05.09.2017.

Bărbatul a declarat că a închiriat autoturismul din Germania, dar nu şi-a mai reînnoit contractul care expirase din luna august.

Drept urmare, aututurismul în valoare de aproximativ 20.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul Sectorului  Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin, urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie luate  măsurile legale.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

Leave a reply