Dănilă Miloș, funcționar public de execuție, consilier juridic în cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Caraș-Severin, a fost numit director executiv al instituției prin delegare de atribuții, în baza Ordinului de ministru nr. 1051/07.09.2017. Miloș Dănilă va deține această funcție până la ocuparea temporară sau definitivă a funcției publice de conducere, în condițiile legii.
Miloș Dănilă activează în DSP Caraș-Severin din 1997. Este absolvent al Facultății de Drept ”Titu Maiorescu” din București. Deține din 2009 un masterat în Managementul Administrației Publice din cadrul Universității ”Eftimie Murgu” Reșița. A fost cadru asociat al Universității ”Titu Maiorescu” în perioada 2010 – 2014. A avut și activitate jurnalistică din 2016 până în prezent.