Primăria Municipiului Lugoj împreună cu Asociația Eurofest, cu sprijinul cinematografului Bela Lugosi și al Primăriei Municipiului Timișoara, al Ministerului Culturii și Identității Naționale, Institutului Cultural Român, Consiliului Județean Timiș, Uniunii Cineaștilor din România și al Federației Comunităților Evreiești din România organizează Festivalul de Film Central European.

Festivalul de Film Central European poposește și la Lugoj, două zile, după o săptămână de proiecții de filme și evenimente conexe la Timișoara. Astfel, în 11 și 12 septembrie, de la ora 20.00, la Cinema Bela Lugosi, cinefilii pot urmări American Honey  și filmul câștigător al secțiunii competiționale din festival.

„Cel mai intens film despre tinerii din America, de la Kids al lui Larry Clark încoace”, cum a fost descris de The Film Stage, American Honey este povestea tinerilor care trăiesc astăzi în America, relatată din perspectiva lui Star (Sasha Lane), o fată din părțile sărace ale mijlocului Americii, un ținut uitat de lume și va fi proiectat luni, 11.09 de la ora 20.00 fiind precedat de o prezentare a festivalului și o discuție cu directorul festivalului, actrița Victoria Cociaș.

Câștigătorul competiției va fi selectat dintr-un număr de 13 filme din țări central-europene (Austria, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și România) și sud-est europene (Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bulgaria, Grecia, Albania) ale unor regizori demni de urmărit și va fi proiectat marți, 12.09 de la ora 20.00.

Producțiile intrate în cursa pentru trofeul CEFF sunt: Urma/Spoor (2017), Constituția/The Constitution (2016), Sieranevada (2016), Cinci prieteni de aur / The Golden Five (2016), Eu, Olga Olga Hepnarová/ I, Olga Hepnarová (2016), O soție bună/A Good Wife (2016), Smac (2015), 1945 (2017), Enclave/ Enklava (2015), Profesoara/ The Teacher (2016), Viața ca o trompetă/Life is a trumpet (2015), Fără Dumnezeu/ Godless (2016), Vă mulțumim că ne-ați bombardat/ Thank you for Bombing! (2015). Juriul care va alege filmul câștigător este format din: Dite Dinesz (realizator TV, România), James Ulmer (critic de cinema, SUA), László Kántor (producător,Ungaria), Ingeborg Bratoeva-Daraktchieva (istoric de film, Bulgaria), Wolfgang Ruf (scenarist și crtitic de film, Germania).

Competitiv și tematic, Central European Film Festival se conturează în acest an într-un dialog la nivel interetnic și intercultural prin intermediul filmelor selecționate, dar și a întâmplărilor artistice conexe care vin în sprijinul acestora. Mai multe detalii se pot afla pe site-ul  www.cefftm.ro și pe pagina de facebook a festivalului. Intrarea la filmele din festival este liberă.

Leave a reply