„Sunt bucuros că în sfârșit s-au finalizat probele de presiune la sistemul de apă din cartierul Doman și că funcționează perfect. Urmează ca lucrarea să fie predată în gestiunea celor de la AquaCaraș iar cetățenii acestui cartier vor trebui să facă fiecare în parte câte o solicitare către dumnealor.

Pe baza acesteia se va da drumul la apă în una dintre cele două variante, fie contorizată, fie paușal. În următoarele 30 de zile, pe măsură ce vor face aceste solicitări, vor fi și racordați. Și lucrările la sistemul de canalizare sunt demarate iar aceasta este încă o veste bună.

După ce se va finaliza și acest proiect sper să găsim surse de finanțare pentru a asfalta străzile, pentru că în acest moment sunt într-o stare deplorabilă. Cunosc problemele tuturor satelor aparținătoare Reșiței, care au fost văduvite ani la rând de minimul de civilizație prin gestionarea proastă a lucrărilor, greșeli de proiectare sau probleme de finanțare.

O să fac în mod constant demersuri pentru a grăbi lucrările în aceste zone și am încredere că cetățenii mă vor susține în aceste acțiuni.” declara Ioan Popa, primarul Reșiței.

Leave a reply