(MEDIAFAX) – Incendiul puternic izbucnit duminică în localitatea Svinița din Mehedinţi, care a afectat 50 de hectare de pădure, a fost stins marți. Elicopterul unităţii de aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne a fost redirecționat către Parcul Național Domogled, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Flavius Iscru, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, după două zile de intervenţie, incendiul de lizieră din Defileul Cazanele Dunării, comuna Sviniţa, a fost stins marți.

La operațiunile de intervenție au participat și o aeronavă C-27J Spartan și un elicopter al unităţii de aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne.

”Incendiul de la Svinița a fost lichidat marți, începând cu ora 12.10. Suprafața afectată este de 50 de hectare. Elicopterul va efectua o cercetare în Domogled și va acţiona pentru lichidarea completă a buturugilor care mai fumegă ușor și pentru a elimina apariția de noi focare.

Va face o recunoaștere”, a spus Flavius Iscru. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care pădurea a luat foc.

Leave a reply