ACCIDENT RUTIER PE D.N. 68
Astăzi, în jurul orei 09.00, pe D.N. 68, în afara localității Valea Bistrei, a avut loc un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită grav iar alte două au suferit răni ușoare.
Astăzi, în jurul orei 09.00, a avut loc un accident rutier pe D.N. 68, în afara localității Valea Bistrei.
Polițiștii din Oțelu Roșu s-au deplasat la fața locului iar din primele cercetări efectuate au stabilit că o femeie în vârstă de 22 de ani, din Gorj, a condus un autoturism pe D.N. 68, dinspre Oțelu Roșu spre Hațeg. La km 25+400 de metri, în afara localității Valea Bistrei, într-o curbă la dreapta, femeia nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul autoturismului și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu partea laterală-spate cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, la volanul căruia se afla un bărbat de 49 de ani, din Argeș. După impact, autoturismul condus regulamentar de bărbatul din Argeș a părăsit carosabilul, oprindu-se pe câmp.
În urma accidentului, pasagerul pe locul din stânga-spate în autoturismul condus regulamentar a fost rănit grav iar conducătoarea auto și pasagerul pe locul din dreapta-față în autoturismul condus de aceasta au suferit rănit ușoare. Toate persoanele rănite au fost transportate la spitalul din Oțelu Roșu pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.