Ultimul Eurobarometru ne arată că România este condusă după un program de guvernare pe dos
Deputatul european Siegfried Mureșan:
„Multe lucruri ar trebui să înțeleagă Guvernul PSD – ALDE din Eurobarometrul publicat de Comisia Europeană zilele trecute. Ultimul Eurobarometru, seria de excelente sondaje de opinie pe care Uniunea Europeană le realizează de două ori pe an, încă din 1974, în fiecare stat membru, conține informații care, pentru orice guvern responsabil, ar trebui să servească ca unul dintre principalele puncte de plecare pentru politicile sale economice, fiscale și sociale, așa cum se întâmplă în toate statele bine consolidate economic. O simplă lectură a lui arată că România este condusă, în prezent, după un program de guvernare pe dos, politicile pe care Guvernul PSD – ALDE urmărește să le implementeze sunt aproape în totalitatea lor nu numai greșite, cum, în ultima perioadă, au tot tras semnale de alarmă economiștii, specialiștii în finanțe și mediul de afaceri, dar și în contradicție cu ceea ce consideră românii că sunt principalele probleme ale țării. Să luăm câteva exemple. Aflăm din acest Eurobarometru că cele mai importante probleme cu care se confruntă țara noastră, în opinia românilor, sunt situația sănătății și a securității sociale (32%), situația economică (28%), creșterea prețurilor / inflația / costul de trai (23%) și șomajul (19%). Aceleași îngrijorări au fost declarate de români și la Eurobarometrul din toamna trecută. Nivelul de taxe și impozite se află, și în acest ultim Eurobarometru, spre coada clasamentului problemelor cu care consideră românii că se confruntă țara noastră, poziția a 9-a din 13, fiind surclasat de alte probleme mai stringente, în opinia românilor, precum starea sistemului de educație, datoriile guvernamentale, pensiile și chiar criminalitatea. Asta este ceea ce cred românii. Ce vedem, însă, că face Guvernul PSD – ALDE, cel care ar trebui să guverneze țara pentru cetățenii săi? Vedem, dacă este să reducem la esență, un program de guvernare concentrat pe creșterea taxelor, cu presiune, în special, pe mediul de afaceri și pe scăderea investițiilor, adică exact acele măsuri care nu îmbunătățesc situația economică, nu ajută la scăderea costului de trai, dar duc la creșterea șomajului. Vedem, totodată, propuneri constante de a destabiliza și mai mult securitatea socială, prin discuțiile repetate de a desființa Pilonul II de pensii sau prin plafonarea indemnizațiilor de creștere a copiilor. În același timp, nu vedem în acțiunile Guvernului nicio politică serioasă menită să îmbunătățească sistemul de sănătate și pe cel de educație, aflate și ele printre principalele probleme cu care se confruntă țara noastră în opinia românilor. Câtă legitimitate poate avea un guvern care a câștigat alegerile prin promisiuni mincinoase, iar, apoi, guvernează ignorând întru totul problemele pe care proprii cetățeni le consideră cele mai importante? Răspunsul la această întrebare ar trimite Guvernul PSD – ALDE acolo unde îi este locul…”.