Incheierea avariilori electrice din zona Banat
Din cauza condiţiilor meteo deosebite (furtună, rafale de vânt puternic cu aspect de vijelie) ce s-au declanșat joi, 29 iunie începând cu ora 12:00, au fost afectate reţelele electrice din raza de activitate a societăţii E-Distribuţie Banat.
Echipe E-Distribuție Banat au intrevenit prompt după încheierea furtunii în toate zonele afectate, însă în seara zilei de joi, în jurul orei 22:00, în toate cele 4 județe din zona Banat erau încă fără tensiune 33 de localități, cu 20 de linii aeriene de medie tensiune nealimentate parțial iar 55 de posturi de transformare erau afectate. Vineri dimineață mai erau nealimentate 18 linii de medie tensiune , 39 posturi de transformare erau fără tensiune i ar16 localități nu aveau electricitate.
Pe parcursul zilei de vineri s-au realimentat succesiv toate localitățile, astfel că aseară, până în ora 22:00 au fost realimentate toate localitățile de pe raza celor 4 județe afectate furtună.
Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite cu ruperea copacilor sau a crengilor peste rețelele electrice, se numără stâlpi rupți, izolatori sparţi și conductoare rupte.